Zelenski susține că garanțiile de securitate ale Europei nu sunt suficiente, fără SUA
Într-un interviu acordat ziarului britanic The Guardian, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dezvăluie că va oferi firmelor americane contracte de reconstrucție profitabile și concesiuni avantajoase, pentru a încerca să-l convingă pe Trump.
“Dacă Donald Trump își retrage sprijinul SUA pentru Ucraina, Europa singură nu va putea umple golul,” a avertizat Volodimir Zelenski, în ajunul a ceea ce ar putea fi cea mai importantă călătorie diplomatică a sa, de la invazia pe scară largă a Rusiei, în urmă cu trei ani.
„Există voci care spun că Europa ar putea oferi garanții de securitate fără americani, iar eu spun mereu nu,” a declarat președintele ucrainean. „Garanțiile de securitate fără America nu sunt garanții reale de securitate,” a adăugat el.
Donald Trump a anunțat că administrația sa nu mai dorește continuarea ajutorului financiar, chiar mai mult, a cerut concesiuni ale resurselor naturale pentru elementele rare, în favoarea companiilor americane, ca returnare a fondurilor.
Se discută despre o vizită a lui Donald Trump la Kiev, la mijlocul lunii martie, dar asta după întâlnirea pe care o va avea, probabil în Singapore sau la Riad, Arabia Saudită, cu Vladimir Putin.
Elena Udrea: În fața uraganului Trump, liderii PNL vor să ridice reduta Soros în România