TRU: Nu mai e nevoie de ruși

Donald Trump e cutremurător. După mai puțin de o lună cu Trump în funcție, lumea nu mai e aceeași. Istoria s-a răzgândit și urmează o direcție, până la Trump, proscrisă și ridiculizată. Efectul Trump e reîntâlnirea acțiunii politice, economice și militare cu realitatea. Recapitularea e amețitoare. Torentul de fentanyl și invazia migranților prin frontierele abandonate ale Statelor Unite au fost oprite. Canalul Panama nu va fi un coridor chinezesc. Eternitatea războiului israelo-arab se clatină. Tirania ideologică progresistă instalată la vârful statului a fost anulată. Farsa globală întreținută de USAID, NED, Internews și atâtea alte sute de fabricații pseudo-democratice nu mai deține decât propriul palmares: o fabrică de imagine și o pompă de emanat ideologie stângistă, revoluții colorate, guverne la dispoziție, opinie automat favorabilă și sentimente morale înălțătoare între cumpărați și reeducați. Dar lovitura gigantică și răsturnarea răsturnărilor e Ucraina. După 3 ani de război, cheltuieli demente, munți de cadavre și oceane de propagandă, războiul din Ucraina începe să aibă un sfârșit. În câteva săptămâni, Trump a dat de firul care duce spre ieșirea din labirintul-abator. Intervenția lui Trump a pus capăt obligației de a gândi Ucraina în termeni impuși, a făcut din război un război cumplit, nu un hobby pentru confortul lumii bune și a deschis drumul spre stingerea catastrofei. Cu Vladimir Putin de mână? Întocmai! Cu cine altcineva? Cu o elită europeană mare amatoare de virtute confirmată de sângele altora? Și pe ce bază? Pe baza situației de facto: măcelul trebuie să ia sfârșit pentru că Rusia nu mai poate pierde războiul deja pierdut de Ucraina, scrie fostul jurnalist de la BBC, Traian Radu Ungureanu, pe pagina Animaterie.ro .
Automatismul inerțial cu care liderii europeni proptesc războiul din Ucraina a fost, pentru prima oară, lovit de o contra-putere. Președintele Trump, Ministrul de externe Rubio și Ministrul apărării Hegseth au anunțat termenii care destramă iluzia și lasă fără aer ipocrizia europeană. Noua realitate anunțată de Trump întrerupe un proces istoric eșuat (ordinea post-belică în Europa) și elimină o fraudă criminală (războiul din Ucraina). Să facem cunoștință cu noua realitate. Ea arată în felul următor:

• Ucraina nu va avea întinderea și frontierele anterioare. Ucraina va ceda teritorii majoritar ruse.
• Ucraina nu va fi admisă în NATO, Cu asta, dispare cauza reală a unui război ce putea fi evitat încă din 2008, când summit-ul NATO de la București a făcut plauzibilă o Ucraină în NATO și a deschis coridorul pe care a venit invazia rusă din 2022.
• Statele Unite nu vor mai furniza sau plăti armament pentru Ucraina. Dacă UE vrea să alimenteze războiul, trebuie să o facă cu propriile mijloace.
• Statele Unite nu vor mai subvenționa absența statelor europene membre NATO care refuză să își aibă de grijă.
  Noua tablă de joc a fost întâmpinată cu tratamentul clasic. Trădare! Pârtie pentru fascism! Cedare în fața dictatorului! Un nou Munchen! Altceva? Tot fascismul, ca boală interminabilă, universală și etern convenabilă? E atât de plictisitor și obositor! Paralelismul Munchen 1938/2025 există, numai că spune altceva. Da, din nou Munchen, locul pactului prin care Europa a cedat în fața agresiunii germane, în septembrie 1938. Varianta Conferința pentru Securitate Munchen 2025, locul discursului Vicepreședintelui american J.D. Vance, e cu totul altceva: o lecție despre denaturarea voluntară a democrației europene. Vance a expus, în sfârșit, bilanțul rușinos al ordinii liberale după 80 de ani de putere și speranță. În tot acest timp, liberalismul a făcut drumul de la opoziția la nazism la reîntronarea cenzurii, persecuția gândirii și condiționarea generală a libertății. Dar, dacă în locul imprecațiilor senile ale unui estabishment care vrea să se creadă asediat de fascism, am observa altceva? Și anume că, retrăgându-și subvenția, americanii au dăruit Europei suveranitatea. Europa a fost târâtă spre propria independență. Spre mult dorita ei autonomie strategică și pondere globală reală. Trist, tocmai asta îi îngrozește pe liderii europeni. Și noi? Unde e confortul nostru moral și unde – paravanul generator de grandoare și indolență? Da, e adevărat, așa cum s-a putut vedea, Christoph Heusgen, Președintele Conferinței de la Munchen, a plâns după discursul lui J.D.Vance, ca un copil rămas fără jucării. Conferința de la Munchen nu a fost încă una din întrunirile care torc unul și același discurs, ci scena pe care s-a rostit replica finală. Momentul în care măștile au căzut. Europa a fost pusă în situația de a-și privi în oglindă propriul chip. Ce se vede și ce se aude e grotesc. Liderii Europei pun întrebări neverosimile și răspund ca într-un coșmar: alegeri libere? Pericol pentru democrație! Pace? Pericol pentru război! Aici, în acest scurtcircuit care permite negația libertății în numele libertății, e legătura – aparent greu de înțeles – pe care J.D. Vance a făcut-o, la Munchen, între lipsa de libertatea internă a Europei și războiul din Ucraina. Vance a surprins elitele europene în flagrant și cazul esențial vine din România. Anularea alegerilor prezidențiale din România a fost aplaudată fără rezerve de UE și asta nu face decât să arate cât de normală a ajuns cenzura în Europa. În aceste condiții, de ce s-ar sacrifica europenii la chemarea estabishmentului? Și de ce ar trebui America să țină în brațe sistemul? În cuvintele lui Vance: “If you are running in fear of your own voters, there is nothing America can do for you.”

“Gangsterismul” echipei Trump stă pe o presupunere brutală și realistă. Securitatea europeană nu e amenințată de Rusia. Mizele sunt altele. Pentru America, marea problemă e China. Pentru Europa, marea problemă e Europa. Pericolul rusesc în Europa e exact pericolul pe care l-am constatat din 1990 încoace. În ultimii 35 de ani, Europa de Est a lichidat comunismul, a fost admisă în UE, a fost primită în NATO, a acceptat rachete și baze americane – toate fără război. Replica a apărut, numai și numai, după summit-ul NATO București 2008, când Rusia a fost pusă în fața celei mai serioase provocări strategice posibile: o graniță comună cu NATO, pe frontiera cu Ucraina. Adevărata criză europeană nu e rezultatul brusc al unei amenințări externe, ci efectul unei îndelungate acumulări interne. Pe numele ei adevărat, criza e subminarea civilizației occidentale, atacată de administratorii ei sectanți. Suntem, azi, în situația incredibilă în care europenii trebuie apărați de Europa. Pericolul activ nu e Rusia, ci suprimarea valorilor de bază ale libertății și suveranități, în numele ”valorilor europene”. O Europă în care expresia și gândirea sunt controlate, iar frontierele sunt suspendate, e o Europă anihilată din interior, nu din exterior.

UE controlează economiile, infrastructura și comerțul statelor pe care le cuprinde, dar nu va lăsa în urmă nici o noutate istorică, pentru că nu a dezvoltat nimic, nu a construit o identitate și nu proiectează o voință susținută de societăți. Europa nu are arme și armată. Ideea unei Armate Europene suferă de ridicol: o armată se pregătește înainte, nu după război. În plus – sau, mai degrabă, în minus – cine ar urma să construiască temuta Armată Europeană? Marea Britanie, care nu face față furtului din magazine? Franța, care nu-și poate recuceri banlieu-rile sau Germania care nu ezită să folosească puști de lemn la manevre? Și chiar dacă o Armată Europeană ar putea fi asamblată, pe ce bază politică va funcționa ea? E greu de crezut că ea va putea evita cursul NATO – alianță mereu scindată de interese naționale divergente, capabilă doar de mârlănia balistică împotriva Iugoslaviei și trăgând după ea un faimos Articol 5 mort. O armată capabilă și motivată exclude conflictele de interes naționale și presupune o unitate întărită de o economie, o limbă și o națiune comună. Altfel, vorbim de o aglomerare de uniforme care poate presta, cel mult, servicii sociale. Cu o asemenea forță, poți dicta amenzi, nu verdicte istorice. Nimic surprinzător. Nu mai poți duce un război extern după ce, zeci de ani, ai purtat un război intern împotriva ethos-ului propriilor națiuni, pe care le-ai declarat bolnave de patriotism și pe care le-ai subminat, în căutarea unei realități supra-, post- și anti-naționale. De întrebat: sunt europenii gata să moară pentru Ucraina de azi și Europa de mâine? Ucraina are nevoie de soldați gata să lupte. Europa îi oferă suporteri entuziaști în scris, la demonstrații, pe scenă în film, mereu la o distanță sigură. Așa arată o Europă construită de sus în jos, fără participare național-populară. Căci, adevărată bază de susținere a edificiului european nu e în demos, ci în producția concertată de imagine și discurs asigurată de media, universități, fundații și organizații civile. O cacofonie dusă la saturație, un monstru îndrumător care decide ce se poate spune și ce se poate publica, o rețea circulară de difuzat anestezii și halucinații – agregatul propagandistic pe care tocmai îl demontează americanii. În această lume, cine vorbește și gândește altfel o poate face numai pe net și acesta e motivul pentru care UE înmulțește comisarii fact-checkiști, atașați pe lângă tot ce e organizație media. Europa va trebui să aleagă: ori sabotează soluția Trump, ori se redefinește. Prima variantă pare tentantă pentru o Uniune Europeană care nu poate renunța la iluzii fără a renunța la clasa ei conducătoare. Primele semne confirmă două lucruri. Că liderii UE sunt solidari cu propriile fantasme și că sunt complet decuplați de realitate. Kaja Kallas, șefa politicii externe și de securitate UE: ”Ukraine’s independence and territorial integrity are unconditional.” E o declarație deluzională. Ea nu apără altceva decât palmaresul și carierele unei elite care și-a inventat și își adoră virtutea. Poziția Europei e irațională. Liderii europeni ar trebui să înțeleagă că ordinea post-belică a căzut. Că marșul triumfal al liberalismului s-a încheiat cu o victorie a administrației, nu cu o soluție pentru națiunile Europei. În fond, știm astăzi, că sfârșitul istoriei, anunțat în 1990, a durat exact 30 de ani. De fapt, marea schismă a epocii nu e divorțul între americani și europeni, ci ruptura între o Americă în care liberalismul a pierdut și o Europă în care liberalismul domnește. Ar trebui remarcat: Europa s-a lăsat târâtă în război de o administrație americană liberală (Biden) și nu vrea să se fie scoasă din același război de o administrație americană non-liberală (Trump).

După 1990, odată cu falimentul sovietic, liberalismul a avut la dispoziție toate șansele, toate sentimente populare și toți curenții istorici. Și a ratat catastrofal. Triumful din 1990-1991 a trimis la delir și nesăbuință. Liberalismul a devenit articol de credință obligatoriu și a bisat eroarea comuniștilor instaurând, în altă formă, ideologia unică. Diferența? Molurile și vizele. Implicația de adâncime e clară. În ordinea liberală, oamenii sunt burți votante ,iar libertatea e un moft domestic și minor. Marele interval istoric 1917-2025 s-a soldat cu trecerea de la Gulag la Google. Evident, și pușcăriile, și informația își au rostul lor. Însă, cine face din ele un instrument de control e ostil libertății primare. Extraordinarul sofism al libertății care își anulează libertatea a dizolvat prea mult și prea multe. Noua definiție a condiției umane e o parodie: Selfie ergo sum! Trăim în criză pentru că trăim într-o ordine răsturnată. Liberalismul trebuie să fie compatibil cu valorile de bază ale societăților umane și nu invers (societățile umane nu trebuie restructurate pentru a satisface nevoile liberalismului). Prizonieratul liberal a ajuns la capăt și lasă în urmă un bilanț nefericit. America va negocia cu Putin în Arabia Saudită sau oriunde altundeva, în afara Europei. Semnele vorbesc singure. Provincializarea Europei avansează și pregătește un continent/muzeu/destinație turistică. Nu mai e nevoie de ruși. Ne-am descurcat singuri…

Traian Radu Ungureanu

GEORGE SIMION, către Elon Musk: Vocea ta poate salva democrația din România