Un nou roman distopic / Autoritățile controlează visele și decid cine să fie liber și cine nu
Romanul distopic al Lailei Lalami, „The Dream Hotel”, imaginează o societate în care oamenii trăiesc sub o supraveghere permanentă, iar gândurile și visele lor sunt manipulate în scopuri nefaste.
Scriitoarea de origine marocană, a creat, în acest al cincilea roman al său, un viitor înfricoșător al comunității din jurul narațiunii.
Noua ordine socială pe care o stabilește romanul nu se instaurează direct. Are nevoie de timp. Unele elemente ale vieții sunt familiare. Cetățenii obișnuiți au cipuri încorporate în creierele lor și, după cum știm din vizionarea „Black Mirror”, aceste implanturi nu ies niciodată bine. Oamenii sunt judecați (și condamnați) conform unui algoritm care determină cât de probabil este să comită o crimă. Mulțimii i se crează impresia permanentă de nesiguranță.
În plus, noile tehnologii permit ca visele oamenilor să fie monitorizate și la realizarea hărților de risc criminal. O lectură rapidă a cărților lui Freud ar convinge cititorii că a visa la o crimă nu înseamnă că visătorul e un ucigaș.
@mariusghilezan
Cea mai mare parte a acțiunii romanului este plasată într-o școală gimnazială din Madison, aflată la o sută și ceva de kilometri de Los Angeles, care a fost transformată într-o închisoare pentru femei. Femeile din acest mediu sunt testate pe anumite teme. Cum ar fi dacă visele ar putea fi influențate și modificate pentru a crea o piață pentru, să zicem, gustări sărate?
La fel ca în Orwell, nimeni nu are voie să vorbească despre existența închisorii. Femeilor li se spune că fac parte dintr-un studiu mai amplu.
Eroina cărții, extrem de inteligentă și plină de spirit, Sara Hussein, a fost arestată pe aeroport, pentru evitarea pericolelor pe care le-ar putea provoca.
Agenții de la Administrația de Evaluare a Riscurilor o trag deoparte și o informează că, în curând, va comite o crimă. Folosind date din visele ei, algoritmul a stabilit că ea este în pericol iminent de a ucide persoana pe care o iubește cel mai mult: soțul ei. Pentru siguranța lui, ea trebuie ținută sub observație timp de douăzeci și unu de zile.
Freud susține că visele criminale nu duc la crime adevărate
O mare parte din timp, ea și-l petrece lucrând la spălătorie, mâncând mâncarea groaznică de la cantină și negociind relațiile ei cu colegii „deținuți” și gardieni. Ea încearcă să se adapteze regulilor și rutinelor complicate, în speranța că ascultarea – un dosar curat – ar putea accelera eliberarea sa. Vrea să ajungă mai repede la familie.
Problema e că un cip, care i s-a implantat ca remediu pentru insomnie, a produs un efect secundar nedorit: gardienii îi pot monitoriza visele. Coșmarurile despre uciderea soțului sunt interpretate de către autorități că, odată eliberată, ar reprezenta o amenințare pentru familia ei.
Ca o reacție la rapoartele autorităților, Sara încearcă să-și controleze visele și nu reușește.
Într-un editorial “Ce se întâmplă dacă visele tale te-ar putea duce la închisoare?” din The New York Times, autorul analizează premisa distopică a lui Lalami, extrem de familiară oricui a citit romanul lui Philip K. Dick „The Minority Report” (sau a văzut adaptarea lui Spielberg din 2002), plasat într-un viitor în care oamenii sunt încarcerați pentru infracțiuni pe care urmează să le săvârșească. „The Dream Hotel” împărtășește o parte din acest ADN distopic, dar strămoșul cel mai original este Kafka. La un moment dat, pe parcursul cărții “The Dream Hotel”, Sara își amintește de o călătorie la Praga și de o vizită la Castel; mai târziu, ea verifică „Metamorfoza” din biblioteca închisorii și găsește lucruri pe care le-ar fi văzut, deși n-a fost niciodată acolo.
Loading...
