Rareș Bogdan prevestește erdoganizarea, putinizarea administrației de la București
Europarlamentarul Rareș Bogdan pare să nu uite că jurnalismul l-a făcut celebru. În loc să-i spună lui Cătălin Predoiu direct în față că introduce poliția politică, a preferat calea facilă a rețelelor sociale, nearestate încă în România.
”În momentul în care interzicem ziariști, ne apropiem periculos de mult de ceea ce noi, românii, detestăm cel mai tare: totalitarismul. Interzicem o părere azi, o părere mâine și odată ce vor exista precedente, ne va plăcea, căci vom avea sentimentul că suntem regi. Dar nu vom fi decât niște bufoni.
Pasul următor va fi erdoganizarea, putinizarea. Adică, să-i arestăm pe cei care nu gândesc ca noi. Să moară în închisori. Vi se pare aberant? Este finalul, dar începutul este cenzura.
Cenzura nu este o soluție, ci semnul unei societăți anxioase. Soluția este doar educația. Dacă mie îmi place să mă uit cum chirăie pisici, n-ar trebui să fiu împiedicat numai deoarece consideră cineva ca sunt pe câmpii.
Cum se spune, îți contest opiniile, dar mă bat pentru dreptul tău de a le exprima,” a spus Rareș Bogdan.
Marius Tucă a fost pedepsit de către CNA cu suspendarea unei postări de pe rețelele sociale, prin care își exprima opinia că la București, prin anularea turului doi al alegerilor prezidențiale, a avut loc o lovitură de stat. Recent, BEC a instituit un fel de comisie, care seamănă cu Ministerul Adevărului a lui George Orwell.