Cristian Gațu, încercuit de prostituate, droguri și trafic de persoane
Cristian Gațu, 79 de ani, dublu campion mondial și legendă a handbalului românesc, locuiește de mai mulți în Rin Grand Residence, fostul hotel deținut de Ionuț Negoiță, ex patron la Dinamo între 2013 și 2020.
Marele sportiv român, alături de alți zeci de vecini, susține că s-a trezit într-un nod de „prostituție, trafic de persoane și droguri”.
„Am fost martorul unor lucruri umilitoare,” susține fostul căpitan al echipei naționale de handbal, care acuză că siguranța sa și a celor din jur ar fi în pericol. GOLAZO.ro a discutat despre „fenomenul RIN” cu Ionuț Negoiță.
Fratele primarului Rober Negoiță susține că aceste cazuri nu sunt specifice doar Rin Grand Residence, o construcție cu 800 de apartamente. Cei care semnalează încălcări ale legii se pot adresa Poliției, a explicat el, completând că există o legislație slabă în cea ce privește închirierea apartamentelor în regim hotelier.
Cristian Gațu adaugă că asociația formată pentru apărarea liniștii în blocurile cu sute de apartamente a fost desființată prin justiție și că nu se poate face nimic.