George Simion: Lucrăm cu tinerii români, nu cu americanii
Liderul AUR, George Simion, a declarat marți, într-un interviu pentru HotNews.ro, că partidul a ales să lucreze cu consultanți români pentru campania electorală la prezidențiale, astfel încât nu a mai fost nevoie de semnarea unui contract cu firma de lobby BGD Legal and Consulting.
“Este vorba de o consultanță pe care o oferea firma din Statele Unite de care nu a mai fost nevoie pentru că a ales să lucrăm cu Bogdan Marin și cu niște tineri români care costau mult mai puțin și au fost mult mai eficienți în a ne sfătui conform legii despre ceea ce avem de făcut în campanie,” a spus Simion, înainte de a adăuga:
“Felul în care a fost instrumentalizată și prezentată o cerere de ofertă și o scrisoare de ofertă de către presa din România, inclusiv după ce am infirmat și noi și respectiva firmă BGD Consulting că am fi avut un contract care ar fi intrat în vigoare sau că s-a plătit măcar vreun dolar, au continuat să titreze că din banii românilor nenorocitul de Simion plătește firme din America, care ar fi fost perfect legal altfel, dar noi am negat acest lucru și iată că am spus adevărul ca de fiecare dată”.
“Suntem foarte mulțumiți de activitatea pe care o depune în cadrul partidului doamna Petrescu”, a menționat el.
Această fotografie vine în contextul informațiilor potrivit cărora liderul AUR, George Simion, a aprobat semnarea unui contract de 1,5 milioane dolari din banii românilor pentru a denigra România în SUA, în cadrul unor interviuri și întruniri cu oficiali americani.
AUR a negat informațiile referitoare la încheierea contractului de lobby în SUA, în valoare de 1,5 milioane de dolari. „Informațiile prezentate de dumneavoastră sunt false. Nu există niciun contract semnat de AUR cu firma la care faceți referire. Este o dezinformare. Nu am semnat niciun contract și nici nu am dat vreun ban unei entități din Statele Unite sau din orice altă țară cum ați descris în articol. Cheltuielile noastre sunt transparente și nu însumează nici pe departe suma pe care o afișați”, a transmis AUR.