Spovedania lui Novak Djokovic
Serbinatorul, așa cum l-am poreclit mai demult pe NOVAK DJOKOVIC, cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor (doar din punctul de vedere al Grand Slamurilor, 24 la număr, câștigate, un record), se destăinuie cum a încercat să devină progresist, pentru a face pe placul mahărilor competițiilor mondiale de top. Se pregătește pentru un nou turneu.
Novak Djokovic: „Federer și Nadal provin din două state, mari puteri ale lumii. Am plecat din Serbia și mi-am propus cu voce tare să fiu Numărul 1 mondial. M-a durut că întreg sistemul, mass-media, sponsorii, posesorii de turnee nu m-au agreat. M-am simțit ca un oaspete nedorit, la ușa unei petreceri. Voiau să joc pe tonul lor – să fiu corect politic, să mă încadrez în scenariile lor. Pentru a le fi pe plac, mi-am schimbat chiar și comportamentul, sperând că mă vor accepta. În cele din urmă, am înțeles că trebuie să rămân fidel mie însumi și să accept că unii oameni nu mă vor plăcea niciodată. Sunt cine sunt și dorm liniștit.”
Jucătorul de tenis Novak Djokovic (38 de ani, 4 ATP) a făcut urări de Anul Nou în peste 10 limbi diferite. Nu și în română, limbă cu care a făcut cunoștință la începutul carierei sale prestigioase. Sârbul se pregătește pentru Australian Open, care demarează pe 12 ianuarie, la Melbourne. „Nole” aleargă după al 25-lea trofeu de Mare Șlem al carierei, scrie Adevărul.
Investigație / Cine a fabricat-o pe Maia Sandu, președinte al Republicii Moldova?