Nicosia „a furat” startul Anului Internațional Brâncuși / Ambasadorul Dan Mihalache l-a prezentat pe sculptor drept „o filosofie de viață”

Andrei Marcu ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC

Primul eveniment al Anului Internațional Brâncuși a avut loc la Nicosia, în Cipru, de Ziua Culturii Naționale. A fost organizat în parteneriat de Ambasada României în Cipru, Centrul de cercetare documentare și promovare Constantin Brâncuși și Primaria municipiului Târgu Jiu.
În cadrul evenimentului dedicat celebrării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, doamna dr.Doina Lemny, fost curator al Muzeului Național de Artă Modernă din cadrul Centrului Pompidou din Paris, unul dintre cei mai renumiți experți internaționali în opera brâncușiană, a susținut conferința” De la studioul parizian la ansamblul monumental de la Târgu Jiu”.
Gazda evenimentului, Excelența Sa Dan Mihalache, ambasadorul Romaniei în Republica Cipru, a vorbit despre personalitatea marcantă a lui Constantin Brâncuși, „nu doar un sculptor de geniu, ci o adevărată filosofie de viață”.
În fața publicului prezent, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Nicosia, membrii frumoasei comunități românești, reprezentanți ai mediului academic și ai mediului de afaceri, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, a adresat un mesaj de suflet.
Participanții la eveniment au putut viziona expoziția de fotografie lansată cu această ocazie, precum și documentare inedite despre viața și creația marelui sculptor român născut la Hobița, în Gorj.
Pentru două zile, inima culturii universale a bătut la Nicosia.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
HABEMUS MINISTRU / Adevărata știre despre vizita la Iași a lui Ilie Bolojan
Costel Alexe a scris sâmbătă pe Facebook că a discutat cu premierul Bolojan despre autostrăzile ...