ZERO CARBON / Industriașii britanici plătesc energia de patru ori mai scump decât cei din SUA
Industria Marii Britanii plătește pentru programul “Zero carbon” și pentru ieșirea din Piața Comună Europeană.
Marea Britanie se confruntă cu ani de declin industrial și scădere a ocupării forței de muncă în fabrici, deoarece prețurile ridicate la energie, puse pe seama programului ”Zero carbon” subminează sectorul de producție.
Cel mai prestigios institut de prognoză de la Londra, EY Item Club, a calculat că totalul costurilor pe energie a industriei britanice este de patru ori mai mare decât în SUA și dublu față de principalii competitori din Franța și Germania, potrivit The Telegraph.
Economistul șef al EY al Regatului Unit, Peter Arnold, explică reporterilor că epuizarea rapidă a combustibililor fosili duce la găsirea surselor alternative de energie.
„Regatul Unit a investit masiv în surse regenerabile, cum ar fi energia eoliană și solară, dar acestea nu au o producție liniară, spre deosebire de energia nucleară, iar acest lucru poate crește și volatilitatea prețurilor.”
Ed Miliband, secretarul pentru Energie, se străduiește să îndrepte Marea Britanie către un sistem energetic complet curat până în 2030, necesitând trecerea la surse de energie care se construiesc mai rapid decât nuclearul – cum ar fi eolianul și solarul.
Miliband a susținut că ruperea dependenței Marii Britanii de petrol și gaze va duce, în cele din urmă, la scăderea facturilor la energie. Cu toate acestea, Kemi Badenoch, liderul Partidului Conservator și industriașul Sir Jim Ratcliffe consideră că singurele vinovate de creșterea prețurilor sunt politicile zero emisie de dioxid de carbon, potrivit the Thelegraph.
Revoluția industrială, care a dus la formarea capitalismului – și deci a Occidentului prosper – a început în Anglia în secolul al XVIII-lea și de acolo, s-a răspândit în alte părți ale lumii. Termenul de Revoluție Industrială a fost popularizat pentru prima dată de economistul englez Arnold Toynbee (1852–1883), pentru a descrie dezvoltarea economică a Marii Britanii dintre anii 1760 – 1840.