Dilemele vulturului pleșuv

Alex Todericiu ACTUALITATE OPINIE POLITIC

Domnul Crin Antonescu se află, cu demnitatea-i caracteristică, în campanie de reflecție. Și cum altfel să-și exprime domnul Antonescu viziunea despre libertate, dacă nu printr-un mesaj încărcat de sevă retorică, postat pe Facebook?

Tema: libertatea președintelui țării

Iată ce spune Antonescu: „Un preşedinte este liber, când nu are de înapoiat favoruri unui grup infracţional, când nu dă raportul serviciilor secrete, când nu are datorii către finanţatori ilegali, când nu are de executat ordinele unei puteri străine”. Construcția e clasică: „un președinte este liber când…”, urmată de o înșiruire de propoziții subordonate, toate introduse de conjuncția „când”, care enumeră – într-o simfonie de negații – condițiile eliberării supreme. Repetiția este, desigur, intenționată. O marcă stilistică a seriozității prezidențiabilului. Utilizarea obsesivă a lui „când nu…” pare menită să ne convingă că libertatea prezidențială constă, în esență, din absențe – de favoruri, de datorii, de ordine străine. Un punct de vedere remarcabil, dacă nu cumva poate și ușor depresiv. Observăm astfel că, pentru președintele ideal al domnului Antonescu, libertatea nu presupune angajamente, nici înțelegerea nevoilor reale ale societății, ci doar izolarea solemnă față de influențe și responsabilități nefaste.

Față de popor, Crin nu simte că are vreo datorie

Și totuși, domnul Antonescu – acest „vultur pleșuv” în sens literal și simbolic, este și un simbol american autentic – având toate cuvintele asupra sa, ar fi putut formula și astfel: un preşedinte este liber doar când nu are de înapoiat favoruri… nimănui, când nu dă raportul decât… poporului român, când nu are datorii către… nimeni, când nu are de executat ordinele altcuiva decât ale… propriei conștiințe. Dar, din păcate, n-a făcut-o. Poate din economie de viziune, dacă tot nu are obligații… Sau poate pentru că propria-i conștiință i-a șoptit: „Nu exagerați, domnule Președinte!”. Silentium mater imperii sau mai pe înțelesul tuturor, cei care dețin puterea sau și-o doresc nu vorbesc mult, ci acționează cu prudență.

 Caricatură: Adrian Bighei

Cine sunt cei mai vocali opozanți ai lui George Simion?

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Daniel Băluță: Bucureștiul trebuie să se extindă
Localitățile limitrofe Bucureștiului trebuie să devină parte a Capitalei, pentru ca proiectele de dezvoltare ale ...