Deciziile Curţilor de Arbitraj sunt executorii / Guvernul plătește 912,5 milioane lei fraților Micula
Premierul Ludovic Orban a decis astăzi să scoată din fondul de rezervă al guvernului suma de 912,5 milioane lei (191,29 milioane de Euro) pentru plata unui titlu executoriu amânat din 2013, ca urmare a deciziei Curţii de Arbitraj Internaţională a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la investiţii (Cauza Micula) de plata unei despăgubiri de către statul român firmelor fraţilor Micula.
Citeşte şi: Pensiile speciale ale securiştilor rămân aceleaşi
Pentru că guvernele au tot amânat şi nu au luat în seamă decizia care e executorie, fraţii Micula au câştigat recent un proces în Belgia, prin care obliga Organizația Europeană pentru Siguranța Navigării Aeriene (Eurocontrol) să nu mai transfere către Romatsa texele aferente zborurilor. Ludovic Orban a zis că sunt blocate 278 de milioane (n-a precizat euro sau lei).
Fraţii Micula şi-au organizat mai multe business-uri în judeţul Bihor, la Rieni, în zonele defavorizate. Pentru că guvernul Adrian Năstase le-a sistat subvenţiile pentru cele trei firme, aceştia au cerut un arbitraj la ICSID. Guvernul urma să-i plătească în compensare suma de 84 de milioane de dolari, în 2013.
Buni de plată
Pentru că diferitele conduceri ale executivului s-au folosit de fel de fel de tertipuri pentru amânarea plăţii, suma a ajuns azi la 191.29 de milioane de euro.
În cazul în care nu se plăteşte suma, nu numai Romatsa suferă, ci şi mai multe companii de stat (Nuclearoelectrica, Romgaz, Hidroelectrica), peste care s-a pus de asemenea sechestru.
Ludovic Orban a spus că după o decizie a ICSID definitivă, cel care are de recuperat banii se poate îndrepta împotriva oricărui activ deţinut de statul român.