Alin Nica: Dacă Proclamația de la Timișoara era pusă în practică, perioada de tranziție ar fi fost scurtată semnificativ
În urmă cu 33 de ani, din Balconul Operei din Timișoara, regretatul George Șerban, președintele Societății Timișoara, dădea veste țării că orașul revoluției române are un proiect consistent.
“Se împlinesc astăzi 33 de ani de când, din balconul Operei, regretatul George Șerban citea Proclamația de la Timișoara. Eram foarte tânăr în acea vreme, dar încă îmi amintesc discuțiile purtate.
De-a lungul timpului am început să văd cu alți ochi documentul și mi-am dat seama cât de reprezentativ și vizionar este. Istoria însăși a dat dreptate Proclamației de la Timișoara și este evident cum timpul a rezolvat natural parte din punctele menționate în document. Dacă Proclamația ar fi fost pusă în practică așa cum a fost gândită, perioada dură de tranziție ar fi fost scurtată semnificativ,” susține Alin Nica, președintele PNL Timiș, pe pagina sa de facebook.
Neocomuniștii au făcut zid împotriva Legii Lustrației
George Șerban a fost președintele Societății Timișoara, o organizație care a adunat în jurul său intelectualitatea din mai multe părți ale țării. Mai mult, aceasta a inițiat unificarea tuturor forțelor democratice împotriva regimului criptocomunist, prin intermediul unei conferințe din toamna anului 1990, organizată la Timișoara.
Ulterior, ideea a prins contur și s-a format Convenția Democratică din România.
În 1996, CDR forma guvernul și dădea primul președinte democrat, pe Emil Constantinescu, cel care a pus bazele aderării la NATO.
Inițiatorul Proclamației de la Timișoara, George Șerban, a murit subit în anul 1999. După dispariția sa, mulți delatori și-au revendicat documentul programatic. Astfel că, soția sa Liana Șerban a publicat post-mortem documentul olograf, scria anul trecut Marius Ghilezan în „România liberă.”