Parizienii vor coborî de acum la staţia Notre Didier Deschamps (fostă Notre-Dame)

Valentin Borcea Principal SPORT

Adminstrația metrolului parizian a decis să-i onoreze într-un mod special echipa franceză, care a câștigat al doilea său Campionat Mondial: a redenumit stații. Astfel, călătorii din Paris au aflat azi că au apărut opririle:

  • Notre Didier Deschamps (din Notre-Dame des Champs) și Dechamps-Elysee Clemenceau (din Champs-Elysee Clemenceau), ambele în onoarea antrenorului Les Bleus,
  • Victor Hugo Lloris, după numele portarului francez,
  • Bercy les Bleus, un joc de cuvinte de la Merci le Bleus, supranumele echipei
  • On a 2 Etoiles, deoarece pe sigla naționalei cocoșului galic vor fi de acum încolo două stele, câte campionate mondiale au câștigat francezii.

Fotbaliștii francezi, în frunte cu Griezmann, Pogba și Mbappe și cu antrenorul Didier Deschamps, s-au întors astăzi acasă. Au mers prin Paris cu un autocar electric iar sute de mii de suporteri au ieșit pe străzile capitalei franceze să-i aplaude și să vadă Cupa Mondială. Apoi, Les Bleus au fost primiți la Palatul Elysee de către Emmanuel Macron, care le-a stat alături și la finala de la Moscova.

Pentru Didier Deschamps, este a doua oară când a fost primit de președintele Franței după câștigarea Campionatului Mondial. El a fost căpitanul echipei victorioase din 1998. Antrenorul francez a devenit al trei om care câștigă Cupa Mondială ca jucător și ca antrenor.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Fost ministru britanic: Un alt referendum pentru Brexit este necesar
Justine Greening, ministrul Educației în guvernul condus de Theresa May până în ianuarie, când și-a ...