Alexandru Lăzescu: „subiectul corupţiei nu poate schimba actualul peisaj electoral autohton, dominat categoric de PSD”
Fostul director al TVR, Alexandru Lăzescu, de pe vremea lui Traian Băsescu, într-o analiză publicată de „Ziarul de Iaşi” şi preluată de Hotnews critică opoziţia politică din România pentru că „singurul liant al tuturor acestor partide rămâne aversiunea comună faţă de PSD şi mai ales faţă de Liviu Dragnea. Iar pe lângă fragmentare, absenţa unui lider cu o reală forţă electorală, categorie în care nu poate fi încadrat nici actualul preşedinte şi nici fostul premier şi comisar european Dacian Cioloş, este un handicap serios.” Asta pe de o parte. Pe de altă parte, „opoziţia pare incapabilă să iasă din capcana discursului monocord al anticorupţiei şi al sprijinului acordat DNA”, mai scrie analistul, fost director al revistei „22”.
Editorialistul de dreapta consideră că tema în cauză ( anticorupţia n.a.) şi-a pierdut semnificativ din tracţiune la nivelul publicului în ciuda unei intense retorici suport în mass media şi pe Facebook.
El consideră că lumea s-a lămurit oarecum de abuzurile procurorilor prin puterea exemplelor promovate de cele două televiziuni RTV şi Antena 3 „au creat suspiciuni privind existenţa unor intervenţii subterane, parte a unei agende ascunse a luptei pentru putere.” Editorialistul nu încheie tema de discuţie asupra stării opoziţiei fără a preciza că simte „o anumită oboseală, un sentiment al inutilităţii tutoror acestor demersuri.” PSD controlează tot. de la federaţii de sport, la primării.
De ce opoziţia rămâne aproape exclusiv cantonată pe subiectul corupţiei e greu de înţeles, mai continuă Lăzescu. „O posibilă explicaţie e aceea că fiind incapabilă să-şi diversifice discursul preferă să se agaţe în continuare de cel promovat de o parte din mass media şi de societatea civilă pentru care tema corupţiei pare să rămână singurul lucru important. Numai că această încremenire în proiect are puţine şanse să modifice în vreun fel actualul peisaj electoral autohton, dominat categoric de PSD.”
Textul este sponsorizat de institutul american National Endowment for Democracy.