Duster a devenit al treilea cel mai bine vândut SUV din Europa

Valentin Borcea ECONOMIC Principal

Românii au cumpărat peste 60.000 de mii de mașini noi în primele șase luni ale anului 2018, adică o creștere de 33,4% față de aceeași perioadă din 2017. Doar în luna iunie  au fost înmatriculate 12,236 de mașini noi, cu peste 50% mai mult ca în iunie 2017.

La capătul celălalt al scalei se află una dintre cele mai mari piețe de pe continent, Marea Britanie, unde vânzările în prima jumătate a lui 2018 au scăzut cu 6,3%.

Per total, în perioada ianuarie-iunie 2018, în Uniunea Europeană au fost cumpărate 8,66 de milioane de mașini noi, cea mai bună performanță pe prima jumătate de an din acest secol. Au fost înregistrate creșteri în gama SUV, dar și în rândul mașinilor cu propulsie alternativă, adică electrice și hibride.

Volkswagen Golf rămâne cea mai bine vândută mașină de pe continent. Dar și Dacia a avut o performanță foarte bună și a reușit să-și majoreze cota de piață până la 3,2%, peste Seat. Duster a fost principalul motor de creștere. Peste 97 de mii de exemplare au fost vândute, cu o treime mai mult ca anul trecut. De asemenea, Duster a devenit al treilea cel mai bine vândut SUV din Europa și s-a clasat pe locul 18 la general. Sandero a avut o creștere mai lentă, doar 10 locuri, dar cele 115 mii de unități vândute au fost suficiente pentru o clasare pe locul 13 în topul celor mai bine vândute mașini în Europa.

În paralel, grupul Renault-Nissan-Mitsubishi, din care face parte și Dacia, a rămas cel mai mare constructor din lume, cu 5,538,530 de automobile vândute la nivel global. Pe locul 2 s-a clasat grupul Volkswagen iar pe trei, japonezii de la Toyota.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Avocata lui Liviu Dragnea sare să-l apere pe şoferul cu plăcuţe M..EPSD
Maria Vasii, avocata lui Liviu Dragnea, sare să-l apere pe şoferul cu Audi care a ...