Simona Halep mărturiseşte că a pierdut finala de la Cincinnati din cauza oboselii
Simona Halep (1 WTA) a pierdut finala de la Cincinnati în fața olandezei Kiki Bertens, deși a avut o minge de meci. Liderul mondial a fost învinsă după două ore şi nouă minute. Scorul final: 6-2, 6-7 (6), 2-6, la capătul unui meci extrem de echilibrat. Simona a fost învinsă pentru că n-a mai putut să se concentreze pe mingile decisive. A acumulat probabil oboseala.
„E a treia finală pierdută, îmi pare rău că am pierdut, iubesc acest turneu și mi-aș fi dorit să câștig. Mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit. Am fost foarte obosită în această săptămână, dar a fost plăcut să joc în fața acestor fani minunați. Bineînțeles, vreau s-o felicit pe Kiki, a jucat extraordinar și merită să câștige acest trofeu. Mulțumiri sponsorilor, a fost un săptămână grozavă și sper să mă întorc la anul.
Mulțumesc echipei pentru sprijin. N-a fost să fie astăzi, dar cu siguranță vor mai urma alte finale în viitor”, a declarat Simona Halep, la festivitatea de la finalul meciului.