Fundația lui Soros a dat Ungaria în judecată la CEDO
Fundația pentru o Societate Deschisă, fondată de miliardarul americano-maghiar George Soros, a dat Ungaria în judecată la CEDO din cauza legilor împotriva ONG-urilor adoptate de guvernul condus de Viktor Orban.
Acest pachet de acte normative, denumite “Legile Stop Soros”, interzic organizațiilor non-guvernamentale să ajute imigranții ilegali sau solicitanții de azil. De asemenea, sunt vizate și grupurile care primesc fonduri din străinătate.
Guvernul maghiar, acuzat că încalcă libertatea de exprimare şi de asociere
Fundația Soros, care susținea grupurile pro-refugiați, a spus că a trebuit să-și închidă biroul de la Budapesta din cauza acestor legi. Avocații ONG-ului miliardarului american a afirmat în procesul deschis la CEDO că actele normative încalcă libertatea de exprimare și de asociere, a scris EUObserver.
Modul în care s-a comportat cu refugiații a fost unul dintre motivele pentru care Parlamentul European a decis să activeze procedurile conform articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu privire la Ungaria.
Viktor Orban a spus că întregul demers din PE este o insultă la adresa Ungariei. “Veți denunța Ungaria, care este membră a familiei națiunilor creștin europene de peste 1000 de ani. Veți denunța Ungaria, care și-a vărsat sângele ori de câte ori a fost nevoie. Ungaria și-a vărsat sângele pentru libertate și democrație. Cei care acuză Ungaria sunt cei care au moștenit democrația, care nu au trebuit să-și asume riscuri pentru a avea acces la democrație. Deciziile în Ungaria sunt luate de alegători la alegerile parlamentare. Voi spuneți că Ungaria nu este în stare să hotărască ce e în interesul propriu. Dumneavoastră credeți că știți mai bine decât ungurii înșiși ce au nevoie” – a spus Viktor Orban în plenul Parlamentului European.