COMISIA DE LA VENEŢIA / Undă verde pentru modificarea legilor justiției prin OUG

Alina Maria Bogdan POLITIC Principal

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a avut la Strasbourg o întâlnire de o oră şi jumătate cu reprezentanții Comisiei de la Veneția și a anunțat că a primit acceptul ca Guvernul Dăncilă să emită o OUG pentru modificarea legilor justiției.

”Le-am spus că dezbaterile pe legile justiţiei au durat 3 ani de zile, nu cred că poate să spună că nu a fost o dezbatere. Am mers la Comisie cu mai multe soluții legislative prin care să fie preluate o parte din propunerile Comisiei de la Veneția. Nu azi i-am pus în fața unei coli de hârtie, le-am trimis un draft mai demult și azi l-am examinat. Am luat soluție cu soluție, am discutat-o cu argumente și contraargumente. Am avut 7 propuneri, toate au fost agreate, au fost considerate necesare pentru evitarea unor disfuncționalități. Care e actul normativ prin care putem corecta legile justiției? Ordonanța de Urgență! Comisia de la Veneția nu e deschisă la OUG, dar se referă la cele care au rolul de a ocoli procedura parlamentară constituțională. În cazul acesta, este vorba despre preîntâmpinarea unor efecte mai puțin dorite, efecte care pot să rezulte din aplicarea celor trei legi. Asta este justificarea. Dânșii au agreat de comun acord, au exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG în sensul celor discutate și le-am spus că voi spune public. Mâine trimit draftul la CSM, iar apoi voi cere un aviz de la CSM. Voi face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede ca săptămâna viitoare să poată fi adoptată ordonanța de urgență”, a spus Tudorel Toader.

 

 

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Oficialii lui Viktor Orban şi episcopii maghiari recomandă ungurilor din Ardeal să voteze cu DA la Referendum
În cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute la Oradea, secretarul de stat ungar în ...