Şocâtele şi hambarul boierului

Şocâtele nu-şi poate vâri neamurile de rozătoare peste iarnă în hambarul guvernului. Vara s-a plimbat. S-a îmbăiat la terme. Şi-a vânturat nevasta prin locuri exotice. A lăsat piţigoii să urle pe moşia boierului. În mare secret, a pregătit berbecii de spart porţile. În numele dreptului jivinelor de a depune petiţii, a atacat ţestoasele cu sticle incendiare. Nu el, armata lui de indignaţi, cu soldaţi culeşi dintre cei care au obiceiul tăvălitului. Prăpăd ar fi fost dacă vreun şobolan – în misiune specială – ar fi reuşit să răstoarne dispozitivul de apărare.

În lipsa sa, vieţuitoarele pădurii trebuiau să-i pregătească intrarea triumfală prin galerii. Numele acţiunii era haştag. N-au reuşit. Fel de fel de agenţi ai schimbării au întins capcane, dar bătrânul nu s-a împiedicat. I-au băgat o serie de şopârle şi cârtiţe să-i asculte suflările. Să-l înregistreze când planifică recolta, să-i sufle şiretlicurile de umplere a visteriei şi să-i asmută pe argaţi împotriva sa.  Boierul cu simbolul dragonului pe platoşă nu a cedat. L-a avut alături pe baronul mare iubitor de maşini.

Pentru că marea răsturnare nu s-a produs, şocâtele a trecut la un nivel superior. A sesizat Comisia de la Veneţia. S-a plâns dogilor de la Palat că pe Podul Suspinelor lighioanele sale acoperite nu mai au dreptul să se iubească sub girofar.

S-a plimbat cu consoarta prin zonele unde Vezuviul a lăsat pentru mii de ani un combatant în aceeaşi poziţie, poziţie pe care şi-ar dori-o şi el în jilţul puterii, dar nu vine niciun cataclism în stare să-l pietrifice postura. Cea de Mare Stăpân. Ar vrea să aibă grăjdarii lui, în chip de serviciu administrativ, numit guvern. Guvernul lui l-a mai avut atunci când Mutti era în putere şi putea să-i trimită artificii.

Toată vara s-a plâns stăpânilor din Pădurea unită cu Mutti şi cu nepotul măritat cu bunica că nu secretă destulă autoritate. Că nu mai există stat de drept pe moşia bogatului, înrudit cu baronii locali. Că povestea aia, adusă de escadrila de desant al Marelui Ban, cu anticorupţia, s-a cam mermelit. Cerberilor purtători de cătuşe, boierii le-au tăiat capetele. Acum sunt văduvi de cucuvele. Nu mai au puterea de altă dată. Şi caută boierul iubitor de maşini să cânte melodia trădării: „La Chilia-n poartă.” Doar, doar răstoarnă căruţa boierului cu mustaţă şi ia în posesie hambarul mult dorit. Să aibă şi neamurile de şoareci ce roade până ce Mutti iese la pensie.

În timp ce şocâtele tot face şi desface cu vieţuitoarele pădurii tot felul de protocoale, boierul cu dragon i-a dat belina Dogelui să o mângâie, până ce Vulturul de pe Potomac aduce işirlicul, în chip de capra podului, împotriva ursului care tot valsează cu Mutti pe Panta Ray, poreclită N. Stream.