Iohannis, despre ultima sută de ani a românilor: “Pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună”
Aflat la Paris, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre evoluţia României din ultima sută de ani.
„Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educaţi, posibilităţi, dorinţa societăţii, ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este catalizatorul. Este ca şi cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună şi avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreţi, şi ne uităm la ele şi cineva întreabă: aveţi tot ce vă trebuie? Da, dar de acolo urmează pasul cel mai important – de a pune toate ingredientele laolaltă în aşa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună şi nu ceva ars care este mai degrabă jenant. Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol. Am trecut prin perioade deosebit de bune pentru România, evident Marea Unire este primul eveniment extrem de pozitiv din această serie, pe urmă ne-am pierdut un pic, am trecut prin dictaturi dintre cele mai grele, cu rezultate groaznice, am revenit cu un eveniment foarte pozitiv în decembrie ’89 şi de atunci căutăm calea care de toate generaţiile a fost definită ca şi o cale europeană şi euroatlantică şi cred că în unele domenii facem faţă, dar mai este foarte mult de lucru”, a spus şeful statului, la Ambasada României de la Paris, întrebat cu privire la modul în care tinerii care studiază în străinătate ar putea fi convinşi să nu mai părăsească ţara.