Nunta, la care mireasa a citit mesajele mirelui către amantă, nu a mai avut loc
Cu o seară înainte de nuntă, în timp ce se pregătea pentru ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi din viața ei, Casey, o tânără din Australia, a primit mai multe mesaje de la un număr necunoscut. Primul spunea “Eu nu m-aș căsători cu el. Tu ai face asta?”. Celelalte erau capturi de ecran ale unor mesaje pe care logodnicul lui Casey, Alex, le trimisese unei femei necunoscute și chiar poze ale celor doi. Cele mai recente fuseseră expediate cu doar câteva zile înainte. Numărul necunoscut era chiar amanta.
Mesajele erau foarte explicite și nu lăsau loc de îndoială. Fiecare cuvânt pe care îl citea era ca un cuțit care i se înfigea în inimă, a recunoscut Casey pentru Whimm, un site australian dedicat femeilor. Era cu Alex de șase ani și abia aștepta să se căsătorească. Tânăra și-a dat seama că nu mai putea anula nunta, deoarece toți invitații erau deja veniți pentru petrecere. Așa că a făcut un plan.
Casey a decis să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, până când venea momentul jurămintelor. S-a îmbrăcat cu rochia de mireasă și a mers spre altar, ca și cum totul ar fi normal. Când a ajuns lângă cel care credea că îi va fi soț, a spus tuturor celor prezenți pentru ceremonie că nu va mai fi nicio nuntă. Casey a lăsat buchetul din mână, a luat telefonul și a început să citească fiecare dintre mesajele primite de la amanta lui Alex.
Mirele și cavalerul de onoare au ieșit din biserică, sub privirile înmărmurite ale familiei și invitaților. Recepția de nuntă a avut loc sub forma unei celebrări dedicate onestității. Casey le-a mulțumit tuturor celor prezenți că i-au fost alături în acest moment extrem de dificil.