A mers pe jos de la Bălți la Alba Iulia, să celebreze 1 Decembrie în orașul Marii Uniri

Valentin Borcea ACTUALITATE Principal

Ion Mărgineanu, un român din Basarabia în vârstă de 77 de ani, a mers pe jos de la Bălți la Alba Iulia, adică 500 de kilometri, ca să aducă în acest fel un omagiu înaintașilor care au făcut Marea Unire de la 1918. Bărbatul s-a născut în localitatea Fundurii Vechi, județul Bălți, Regatul României în octombrie 1940, la câteva luni după ce sovieticii au ocupat Basarabia, cu acordul lui Hitler. După nici un an, Armata Română avea să readucă la Bălți Coroana de Oțel, în loc de secera și ciocan.

Globtrotterul a tradus în germană operele scriitorilor Grigore Vieru şi Nicolae Dabija

Ion Mărgineanu a rămas pe pământul natal și după ce bolșevicii au reocupat teritoriul românesc dintre Prut, Nistru și Marea Neagră. Dar nu și-a uitat niciodată originea românească.  A predat limba franceză şi limba germană la şcoli şi universităţi din Republica Moldova și a tradus în limba germană cărţi ale scriitorilor Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, dar şi lucrări cu caracter economic. La 27 august 1991, s-a numărat printre cei 278 de deputaţi basarabeni care au semnat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

A escaladat Cheile Bicazului însoţit de fanii unirii

Bătrânul a plecat pe 1 noiembrie de la Bălți, fix din fața clădirii unde, în 1918, adunarea județul devenea prima care semna Unirea cu România. Un preot al Mitropoliei Basarabiei, care ține de Biserica Ortodoxă Română, i-a binecuvântat călătoria. Doar cu un baston și cu steaguri tricolore în mâini, Ion Mărgineanu a trecut Prutul, a escaladat Carpații prin Cheile Bicazului, a înfruntat ploi și ninsori, dar a ajuns teafăr la Alba Iulia. A parcurs în medie 15-20 de kilometri în fiecare zi, adesea însoțit și de alți susținători ai reunirii teritoriilor românești, dar și de presă.

Ultima parte a traseului a fost cea mai grea, a spus chiar fostul parlamentar. “Ca întotdeauna, vârfurile se cuceresc cel mai greu. Ultimii 14 kilometri îmi par că sunt 140 de kilometri. Nu zic că am obosit, pentru că pe traseul acesta nu poți să obosești. Atâta lume, atâta dragoste, atâta bunăvoință care te înaripează, care îți dă în permanență impulsuri mai pozitive, mai multe, mai bune”, a spus Ion Mărgineanu, citat de Radio Chișinău

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Imnul național va răsuna pe stadioanele din România cu prilejul Centenarului
Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, pentru a marca momentul istoric, Comitetul de Urgență al FRF, întrunit ...