ROMÂNIA, ȚARĂ DE TRANZIT PENTRU MIGRANȚI / 50 de refugiați din Sudan, Siria și Eritreea au ajuns la Timișoara

Valentin Borcea ACTUALITATE Principal

50 de refugiați din Sudan, Siria și Eritreea au fost aduși de Organizația Internațională a Migrației din Libia la Timișoara, unde există un centrul special. Informația a venit de la filiala românească a Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), care i-a întâmpinat pe noii-veniți pe aeroportul din Timișoara. În această operațiune a fost implicată și Asociația Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), o organizație apărută din colaborarea dintre Biserica Ortodoxă, Biserica Reformată Calvină şi Biserica Lutherană din România pentru ajutorarea migranților.

Cei 50 de refugiați vor sta câteva săptămâni în România, până când vor pleca în noua lor țară de domiciliu. Vor fi cazați la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din Timișoara. Aceasta este prima facilitate europeană de acest gen, fiind creată în mai 2008. Centrul a fost înfiinţat în conformitate cu un acord tripartit, încheiat între Guvernul României, UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).

Această facilitate, cu o capacitate de găzduire de până la 200 de persoane, oferă adăpost temporar refugiaţilor aflaţi în nevoie urgentă de evacuare din prima ţară de azil. Astfel de evacuări au loc atunci când refugiaţii se confruntă cu situaţii care le pot pune viaţa în pericol: riscul de a fi returnaţi forţat în zonele în care s-ar confrunta cu grave persecuţii (fenumen numit refoulement), sau traiul în condiţii instabile, inumane sau periculoase.

CTU permite UNHCR să aducă refugiaţii într-un loc sigur. În plus, ţările de relocare pot vizita facilitatea pentru a realiza interviuri cu candidaţii la relocare în cele mai bune condiţii posibile. Examinările şi tratamentul medical pot fi efectuate la faţa locului, iar refugiaţii pot participa la cursuri de orientare culturală şi la cursuri de limbă, în scopul de a se pregăti pentru noua viaţă în ţara de relocare, informează filiala românească a Agenției ONU pentru Refugiați.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Șeful Renault, pus sub acuzare în Japonia. Va petrece Crăciunul după gratii
Carlos Ghosn, șeful alianței franco-nipone Renault-Nissan-Mitsubishi, a fost pus oficial sub acuzare în Japonia pentru ...