Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România celebrează un secol de la înființarea sa

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE Principal
Transmite:

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România anunță un eveniment de mare însemnătate, prin care va marca împlinirea unui secol de activitate neîntreruptă a organizației: dezvelirea, în ziua de 11 ianuarie a.c., ora 11.00, a unei plăci omagiale pe clădirea care a găzduit, în urmă cu 100 de ani, înființarea primei organizații a ziariștilor profesioniști din România reîntregită.

Acest lucru se întâmpla sub imboldul entuziasmului conferit de Marea Unire de la Alba Iulia.

Vor fi prezenți  numeroși membri ai Uniunii, și nu numai, care vor sărbători momentul aniversar alături de conducerea UZPR, pe str. Constantin Mille nr.4 (fostă Sărindar), clădirea fostei berării Berlin (astăzi localul Alt-Shift și clubul Control).

Dezvelirea plăcii omagiale va da startul unei serii de manifestări prin care UZPR dorește să marcheze o perioadă de sărbătoare pentru întreg jurnalismul profesionist din România și care va include întâlniri, Convorbiri Jurnalistice și dezbateri, vizând perspectivele presei prezente și viitoare, acțiuni în peste 35 de filiale ale UZPR din toată țara și din diaspora.

Toate acestea vor avea ca punct culminant – Celebrarea  Centenarului printr-o amplă manifestare la Ateneul Român, programată pentru a doua jumătate a lunii martie.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
APIA a reluat plăţile pentru subvenţia campaniei agricole din 2018
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a reluat plăţile aferente campaniei agricole din ...