Persoanele care au fost victimele unui abuz sexual în adolescenţă au o calitate mai scăzută a vieţii l maturitate, relevă un studiu publicat de Neuroscience

Cosmin Ionescu ACTUALITATE Principal SOCIAL

Persoanele care au suferit cel puţin odată în viaţă agresiuni sau abuzuri sexuale au o calitate mai scăzută a vieţii, comparabilă cu cei care trăiesc cu boli cronice cum ar fi boli de inimă, diabet, depresie sau anxietate severă, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Adelaide.

Ei sunt, de asemenea, mult mai mult predispuşi la comportamente dăunătoare, cum ar fi dependența de fumat și consumul de alcool.

Studiul, publicat în BMC Public Health, a investigat circa 3.000 de australieni din sudul insulei care au participat la interviuri faţă-în-faţă. Specialiştii au  folosit o metodă mai deosebită de auto-evaluare, pentru a fixa cât mai exact vârsta de debut şi durata agresiunilor sexuale si au consemnat rezultatele lor în timpul interviurilor la domiciliu.

Studiul a inclus participanți de toate vârstele, medii urbane și rurale și niveluri socio-economice care trăiesc în Australia de Sud.

„În Australia aproape jumătate dintre adulți au suferit o agresiune și 10% au suferit o formă de abuz sexual, iar aceste experiențe au avut efecte pe termen lung asupra comportamentelor dăunătoare, depresiei și calității vieții”, spune dr. David Gonzalez-Chica de la Universitatea din Adelaide Şcoala Medicală.

60-70% din aceste forme de abuz au avut loc în copilărie sau în adolescență. Toate acestea au provocat rezultate mai grave ulterior în viață.

„Abuzul sexual și agresiunea au fost legate de comportamente vicioase, cum ar fi dependența de fumat și de consumul de alcool, utilizarea antidepresivelor, care duc la  reducerea calității vieții”, spune dr. Gonzalez-Chica.

Persoanele supuse abuzurilor sexuale dezvoltă la maturitate bulimie

„Cei care au suferit agresiuni și abuzuri sexuale au fost de trei ori mai susceptibili de a suferi de bulimie decât de oameni care nu-au supuşi niciodată acestor forme de abuz”, mai susţine studiul publicat recent.

Utilizarea antidepresivelor a fost de până la patru ori, decât a grupului de control, iar dependenţa de fumat a fost de două ori mai frecventă.

Dacă cineva avea două sau mai multe vicii: dependența de fumat, consumul de alcool, consumul de antidepresive, confform studiului, probabilitatea că a suferit agresiuni și / sau abuzuri sexuale a variat între 60-85%.

Prevenirea suicidului

„Discuţiile despre o experiență de agresiune sau abuz sexual într-un interviu față în față sunt foarte complicate din cauza naturii sensibile ale acestor întrebări”, spune dr. Gonzalez-Chica.

Dacă un pacient are dependenţă de fumat, consum de alcool, ia antidepresive, probabilitatea să fii fost victima unui abuz sexual creşte la 60-85%. Medicii australieni recomandă acest test al întrebărilor incomode pentru a preveni suicidul.

 

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
FIRME MARI, TRÂNTITE / Constructorii “acoperiţi” din comuna Carcea vor construi Terminalul Aeroportului din Timişoara
Ştefania Dincă este fericita câştigătoare a noului contract de 5 milioane de euro de modernizare ...