Cine întreţine ruptura Est-Vest din interiorul UE?

Bogdan George Radulescu OPINIE Principal
Transmite:

În dezbaterile intelectuale de acum cincizeci de ani, în plin război rece, Raymon Abellio, un intelectual care crezuse iniţial în triumful comunismului, convertit ulterior la gnosticism şi filosofie hermetică, proiecta un riscant antagonism între «Europa» şi «Occident». Abellio supravaloriza conceptul de Occident în detrimentul celui de Europa. «Europa – spunea el – se pierde o dată cu mişcarea timpului, în timp ce Occidentul scapă acestei mişcări. Europa este provizorie, Occidentul este etern».

Prejudecata lui Metternich: “Asia începe cu Landstrasse”. O stradă care porneşte dinspre Viena spre Ungaria

În timpul războiului rece, într-o Europă divizată ideologic şi militar, mulţi intelectuali şi diplomaţi occidentali au găsit în afirmaţii de genul celor lansate de Abellio un fel de suport moral pentru justificarea compromisului istoric cu URSS, prin care o mare parte de Europă era abandonată sovieticilor. Doar Occidentul rămânea să reprezinte «adevărata Europă», loc care tezauriza valorile umanismului european, în antiteză cu glaciaţiunea sovietică din centrul şi estul continentului, unde o parte a europenilor părea să se «asiatizeze». Unele state membre UE din Europa de Vest au rămas şi azi la pejudecata lui Metternich din secolul trecut: «Asia începe cu Landstrasse» (Landstrasse este strada care porneşte din Viena înspre Ungaria, Balcani şi estul Europei).

Sindromul acestei forme de excepţionalism a contaminat mentalitatea vest-europeană încă din timpul războiului rece. Acest fapt a dus la configurarea unei Europe cu o personalitate istorică şi culturală de tip schizoid. Ţările din estul şi centrul continentului deveneau pe zi ce trece un dublu inferior al Europei de Vest. În antiteză cu ele, Occidentul devenea «mica Europă» salvată de Dumnezeul american al Libertăţii, o fortăreaţă în care fusese încartiruit, de o manieră aseptică, prin contribuţia celor de peste Atlantic, spiritul european. Era la modă conceptul strategic de containment (conceptul desemna o politică vizând controlul expansiunii comunismului sovietic cu mijloace politice, economice, culturale şi militare). Acest concept a creat la puterile occidentale reflexul unui apartheid mental: ceea ce se afla sub cizma sovietică reprezenta o lume barbară, Estul nu mai reprezenta o parte naturală a istoriei şi civilizaţiei europene, ci ceva cu totul străin de Europa: «lagărul socialist».

Aroganţa Bruxelles-ului speculată de propaganda rusă

Blamăm populismul şi partidele extremiste. Le acuzăm că au un discurs anti-Bruxelles. Le suspectăm, uneori pe bună dreptate, că sunt rusofile, finanţate de Moscova,  că văd în Putin un model politic. Rusia nu poate decât profita de slăbiciunile politicii occidentale. Le speculează şi alimentează fisurile din interiorul ei. Adevărata cauză pentru care cetăţenii europeni votează liderii unor astfel de formaţini politice este cumplita dezamăgire faţă de politiciile comunitare : austeritatea din 2008, tratatmentul umilitor la care a fost supusă Grecia, creşterea şomajului în rândul generaţiilor tinere, consecinţele dezastruoase ale unei politici de azil şi imigraţie. Dar, mai ales, pentru că jocurile de influenţă şi deciziile cruciale nu sunt luate totdeauna democratic, ci sunt impuse în culise în funcţie interesele unor state vestice puternice. Angela Merkel, speriată că valul de imigranţi – chemaţi chiar de ea să populeze estul Germaniei –,  văzând efectul de tsunami al maselor umane luând cu asalt Germania şi Europa,  a cerut cu disperare Bruxelles-ului să impună cote obligatorii de imigranţi pe cap de stat membru. În caz contrar, spune Merkel, exista riscul unor severe penalităţi financiare, tăieri de fonduri. Atunci, filmul solidarităţii europene s-a rupt. State din centrul şi estul Europei membre în UE, reunite în grupul de la Vişegrad, au reacţionat. Auziseră acelaşi refren autoritar în termeni de diktat pe vreme «doctrinei suveranităţii limitate» din timpul lui Brejnev (într-o epocă în care tânara Angela Merkel mergea în taberele de vară ale tineretului comunist est-german).

Dacă Luxemburg-ul avea un DNA, Juncker şi-ar fi tratat sciatica după gratii

Se tot repetă la nesfârşit că statele membre UE din estul şi centrul Europei au guverne «iliberale », că sunt «corupte» şi ca atare ar pune în pericol buna funcţionare a spaţiului comunitar. Luxemburgul, ţară care a deţinut preşedinţia semestrială a UE în a doua jumătate a anului 2015, stat membru în care a fost premier Juncker între 1995 şi 2013, a sfidat decizia luată la Bruxelles de a ancheta faimosul scandal LuxLeaks.

Presa dovedise că firme multinaţionale, corporaţii şi companii de renume au primit avantaje fiscale incredibile în Ducatul Luxemburgului, pe vremea când premier era chiar Jean-Claude Juncker. Cum poate fi interpretat tupeul Luxemburgului de a contesta la acea vreme ancheta Comisiei Europene? Tupeul Luxemburgului era afişat şi de Olanda.  Dacă Juncker ar fi avut în Luxemburg în vremea scandalui LuxLeaks o instituţie precum DNA, acum ar şi-a fi tratat sciatica după gratii. Totul s-a muşamalizat cu nişte amenzi, fără ca Juncker şi alţi politicienii occidentali de rang înalt să facă parada cătuşelor în faţa camerelor de luat vederi.

Nimeni nu o cheamă pe Angela Merkel în Parlamentul European pentru înţelegerea energetică pe sub masă cu Rusia

Sunt arătate cu degetul state precum Polonia, Ungaria şi România. Se foloseşte împotriva lor o retorică culpabilizantă. Dar toţi tac mâlc când vine vorba despre înţelegeri comerciale între Germania şi Rusia, înţelegeri care încalcă flagrant legislaţia europeană, referitoare la controversata conductă Nord Stream 2. Or, potrivit politicii comunitare în domeniul energiei, toate noile conducte de pe teritoriul spaţiului comunitar trebuie să îndeplinească reglementările UE. O exceptarea a proiectului Nord Stream 2 de la această reglementare, pentru că aşa doresc Germania, Olanda şi Austria, înseamnă o sfidare a legislaţiei europene. Nimeni nu a îndrăznit să o cheme pe Angela Merkel în plenul Parlamentului European să îi ceară socoteală pentru înţelegerea energetică pe sub masă cu Rusia.

Tunelul despărţitor dintre Est şi Vest

Anumite comportamente sau luări de poziţie ale unor lideri politici vestici, un soi de aroganţă tehnocrată a celor de la Comisia Europeană, tind să întărească percepţia că, în interiorul UE,  ar fi membri de prim rang şi membri de mâna a doua (în special fostele ţări comuniste). Astfel s-a ajuns la paradoxala situaţie în care, deşi membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene, fostele state ocupate de sovietici după al doilea război mondial sunt considerate de fapt un fel de lume de rang secund. Istoricul ungur Ivan T. Berend numea acest fenomen  “prelungirea tunelului fără sfârşit al lumii a treia” , ceea ce ar însemna continuarea, prin alte mijloace, a  disparităţilor Est – Vest.

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Tudorel Toader: Secţia de investigare a magistraţilor este obstrucţionată de Ministerul Public
Potrivit unei declaraţii făcute duminică seară, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, Ministerul Public obstrucţionează Secţia de ...