Anunțul făcut la București care îl va enerva pe Donald Trump

Valentin Borcea ECONOMIC INTERNATIONAL Principal

Uniunea Europeană vrea să continue cu orice preț să facă afaceri cu Iran, inclusiv cu prețul unor sancțiuni americane severe. Aflată la București, la reuniunea informală a miniștrilor de Externe, Federica Mogherini a anunțat crearea unui mecanism special, care să permită continuarea schimburilor comerciale cu regimul de la Teheran, dar și potențiala evitare a răzbunării Statelor Unite.

Crearea INSTEX, anunțată la București

Noul mecanism este un intermediar financiar multinațional numit INSTEX, de la Instrument for Supporting Trade Exchanges. Va fi practic un sistem de troc, prin care firmele europene vor vinde produse și vor primi la schimb petrol. INSTEX este creat la inițiativa Franța, Germaniei și Marii Britanii, țări semnatare ale tratatului nuclear cu Iran. De asemenea, are sprijinul șefei diplomației europene. Noua instituție va avea sediul la Paris, va fi condusă de un german, fost director la Commerzbank iar un britanic va fi în fruntea consiliului de administrație.

Iranienii vor comerț ca să nu facă bombe nucleare

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat la București că INSTEX îi va convinge pe iranieni să nu reînceapă producția de uraniu pentru uz militar. Regimul de la Teheran a spus, după retragerea SUA din acordul nuclear, că va respecta prevederile tratatului cât timp beneficiile economice se păstrează. Prin acel document, semnat în 2015, se ridicau sancțiunile impuse economiei iraniene iar țara revenea practic pe scena globală.

UE și Iran, tranzacții pe model sovietic

UE se întoarce la troc cu Iran. Mai precis, “petrol contra produse.” Fiecare produs european, fie că e vorba de camioane, avioane sau mașini-unelte, pe care vor să-le cumpere iranienii va avea un preț în barili de petrol. Teheranul va plăti exclusiv în hidrocarburi importurile din UE, fără tranzacții financiare care ar putea fi afectate de penalizări americane. În faza inițială, europenii vor să vândă doar mâncare, medicamente și dispozitive medicale. Dar lista poate fi extinsă în viitor.

Schimburile nu s-ar face prin bănci, ci printr-un intermediar financiar multinațional, susținut de statele europene. Astfel tranzacțiile nu ar fi transparente pentru autoritățile americane și ar avea valorile estimate în euro sau în lire sterline, nu în dolari.

Soluția nu este neapărat nouă. URSS a făcut asta ani de zile, fie prin CAER, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, fie prin tratate bilaterale cu statele din sfera de influență a Moscovei. Uniunea Sovietică dădea petrol țărilor comuniste și importa de la ele produse de o valoare echivalentă.

Mâna întinsă regimului de la Teheran, din ce în ce mai contestat de proprii cetățeni, vine după ce Uniunea Europeană a impus sancțiuni republicii islamice. Penalitățile au fost aplicate din cauza programului iranian de rachete balistice și din cauza unor asasinate pe care agenți iranieni le plănuiau în UE.

Casa Albă a anunțat că firmele europene nu vor scăpa de sancțiuni

Planurile pentru acest instrument financiar erau în discuție de câteva luni. Încă de când s-a vorbit prima oară despre ceea ce acum se cheamă INSTEX, Statele Unite au spus că se opun cu tărie. Acum, după anunțul oficial, Departamentul de Stat al SUA a reamintit că toate firmele care fac afaceri ilegale în Iran riscă să piardă accesul la sistemul financiar american și abilitatea de a face schimburi comerciale în Statele Unite.

Firmele europene nu au încredere în planurile UE

Nu este clar ce firmele europene ar fi tentate să facă tranzacții cu Iranul prin acest nou mecanism, deoarece riscul unor sancțiuni americane este real. Total, Daimler, Siemens, Airbus și mai nou Volvo au anunțat că își închid afacerile deschide în Iran după 2015, ca să nu piardă piața americană.

INSTEX contravine strategiei SUA în Iran

Donald Trump a denunțat acordul cu Iranul ca să-l renegocieze. Președintele american a spus mereu că “este cel mai prost tratat făcut vreodată,” deoarece nu limitează programul de rachete balistice americane și că impune doar limite temporare asupra capacității Teheranului de la produce bombe atomice. Doar că noul plan al Uniunii Europene subminează practic strategia americană de a forța iranienii să revină la negocieri prin presiuni economice.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Regina va fi scoasă din Londra în caz de violențe post-Brexit
Planuri pentru protejarea Reginei Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi scoasă din ...