Liviu Dragnea ar vrea să ia bani de la Servicii și să-i dea la Sănătate
Liviu Dragnea ar vrea ca Guvernul să taie din sumele alocate pentru bugetele serviciilor de informații. Banii economisiți astfel ar trebui să meargă la sănătate, în programe pentru copii, a spus președintele Camerei Deputaților.
„I-am rugat să analizeze sumele serviciilor secrete. Cred că sumele importante de aici pot fi relocate în sănătate de exemplu. Eu mă gândesc că un program de acordare gratuită cu toţi copiii din România de vitamina D este tot un program de siguranţă naţională. Program pentru diabet. Şi doamna prim-ministru cu domnul ministru au spus că vor analiza, dacă pot face în Guvern această modificare, dacă nu, eu sigur o să fac la Parlament” a afirmat șeful PSD, citat de Mediafax.
Bugetul SRI, dublu față de cel al MAE
-
SRI – 2,4 miliarde de lei, +4,8% față de 2018
-
STS – 604 milioane de lei, +69% față de 2018
-
SPP – 233 milioane de lei, +20% față de 2018
-
SIE – 309 milioane de lei, +8,5% față de 2018
Bugetul Ministerului Sănătății pentru 2019 este de 9,4 miliarde lei, în creștere cu aproape 65% față de anul trecut.
SRI are un buget de două ori mai mare decât Ministerul de Externe, care a primit 1,1 miliarde de lei. Alte ministere care au primit mai puțini bani decât SRI sunt cele ale Culturii (958 milioane), Cercetării și Inovării (1,7 miliarde), Economiei (620 milioane), Tineretului și Sportului (658 de milioane).
Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, pentru Digi24, că proiectul de buget va fi aprobat marți în Guvern și trimis în aceeași zi Parlamentului. Ministrul Finanțelor a susținut că „este o propunere de buget revoluționară“.
Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA), potrivit datelor publicate, joi, de MFP.