România cumpără tancuri moderne. Din ce țară vom lua blindatele?
România a inclus achiziția de tancuri în Planul de Înzestrare al Armatei României. Noutatea a venit în proiectul de buget pe 2019, trimis la Parlament. MApN urmează să participe la un program european de aciziții, potrivit legii bugetului de stat, aflată în dezbatere.
În perioada 2019-2021 se evidențiază inițierea programului de înzestrare
„Tanc principal de luptă”, a cărui primă etapă se are în vedere a fi realizată în cadrul
programului OMBT – Leo2 derulat de Agenția Europeană de Apărare (EDA) și a
programului de înzestrare „Sistem obuzier cal. 155 mm autopropulsat pe șenile”, care împreună cu alte achiziții vor conduce la onorarea angajamentului asumat în iulie 2017.
De un program nou de înzestrare cu tancuri de vorbește de 20 de ani. România are în prezent peste 700 de tancuri, un număr comparabil cu Franța și Germania. Doar că doar 54 sunt modelul TR-85M1 Bizon, modernizate la standarde NATO. „Grosul” este format din vehicule de proveniență sovietică sau produse pe piața locală, vechi de decenii, precum T-55 și TR-580
Ce este programul OMBT-Leo2?
În primăvara anului 2017, Agenția Europeană de Apărărare (EDA) a lansat proiectul „OMBT-Leo2”. Este vorba de o inițiativă de punere în comun și împărțire, care vizează optimizarea capabilităților europene existente în categoria „tanc principal de luptă” (MBT), Leopard 2A4 fiid primul vizat.
Conceptul este simplu. Statele care au un surplus de platforme Leopard le pot închiria, vinde sau oferi în leasing altor țări care au nevoie de ele. Pot fi oferite inclusiv pachete de îmbunătățiri pentru tancuri, nu doar variantele de bază. De asemenea, antrenamentele, exercițiile și mentenanța sunt împărțite de vânzător și cumpărător.
Mai precis, țările care au în dotare Leopard 2, adică Germania, Finlanda, Grecia, Italia, Austria, Polonia, Suedia și Spania, ar trebui să le modernizeze pe banii lor la standardul A7, cel mai performant. Investiția ar urma să fie recuperată prin închirierea blindatelor îmbunătățile statelor care și le doresc, pe o perioadă de 10 ani.
Firește, vor fi oferite doar tancurile de care se pot lipsi țările de origine. Potrivit unei estimări făcute de un think-tank german, 300 de care de luptă și-ar putea găsi astfel o întrebuințare. În prezent, în Europa, sunt 17 modele diferite de MBT, ceea ce reprezintă un risc uriaș în caz de operațiuni comune.
Un mare beneficiar al acestui plan va fi industria germană. Prin OMBT-Leo2, de mentenanța tancurilor un concern european de firme, ca un garaj virtual de tancuri. În realitate, mai mult ca sigur va fi vorba doar de Krauss-Maffei-Wegmann, producătorul Leopard 2. Compania va avea astfel o sursă constantă de fonduri.
Leopard 2, unul dintre cele mai bune tancuri din lume
Leopard 2 este considerat unul dintre cele mai bune tancuri din lume, dacă nu chiar cel mai bun. Are o combinație foarte bună de protecție, mobilitate și putere de foc. Armamentul principal este un tun cu țeavă lisă de 120 mm, extrem de puternic și capabil să tragă muniție de ultimă generație.
Varianta A7+, cea mai nouă, are protecție sporită pentru echipaj, grație blindajului modular. De asemenea, are o mare rezistență la explozibili, mine și lansatoare de rachete, ceea ce îl face potrivit inclusiv pentru luptele urbane, mai mereu un punct slab al tancurilor. Motorul de 1500 de cai-putere poate duce Leopard 2 A7+ până la o viteză maximă de 72 de kilometri pe oră, deși vehiculul are 67 de tone! Modelul a fost prezentat prima dată în 2010.
Ungurii dau jumătate de miliard pe tancuri noi
Ungaria va cumpăra 44 de tancuri de ultimă generație Leopard 2 A7+ și 24 de autotunuri extrem de performante PzH 2000 din Germania. Ministerul ungar al Apărării a semnat un contract cu gigantul industrial Krauss-Maffei-Wegmann, producătorul acestor temute arme de lupte. Budapesta va mai cumpăra și 12 Leopard 2 A4 folosite, care vor fi folosite pentru antrenament. Contractul are o valoare de peste 500 de milioane de dolari.