Prima piesă de teatru despre ultimii ani din viața lui Mihai Eminescu – interviu cu tânărul dramaturg Alexandru Cristian

Ce te inspiră în scrierea operei tale?

Principala sursă de inspirația este viața, viața pe care o trăim și care este atât de minunată și surprinzătoare. Lecturile împreună cu viața sunt un ferment pentru creație. Dragoste, ură, pasiune, nebunie, gelozie, invidie, atribute ale vieții care îți nasc idei pentru poezii, povestiri, piese de teatru și romane.

Cum te-ai apucat de scris ?

M-am apucat de scris în jurul vârstei de 13 ani. După ce citeam o poezie sau o povestire luam o coală albă și simțeam nevoie să creez și eu, modelul meu la aceea vreme erau povestirile lui Creangă, Sadoveanu, poeziile lui Eminescu, Blaga și Coșbuc. Ulterior am devenit un cititor „profesionist”, începeam să citesc pe epoci și genuri literare. Imboldul a fost lectura și voința de a povesti ce simt.

 Ce te motivează în scrierea ta ?

Motivația este reprezentată de împlinirea dață de scris. Orice gând, nemulțumire sau orice sentiment poți să-l exprimi mai bine în scris, autocenzura zilnică te limitează în a exprima adevăratul Eu. Când scriu simt un sentiment unic de libertate, o libertate dată de idei, fraze și cuvinte.

Ce reprezintă cuvintele în viziunea ta ?

Cuvintele sunt cele mai fidele instrumente de redare a ceea ce simți. Fără Logos nu am putea trăi. Cuvântul este un element primordial al existenței noastre, de la mama la tata se transmit pentru a ajuta omul să trăiască, să simtă, să iubească.  Cuvintele sunt aliatele unui scriitor dar se pot întoarce împotriva sa dacă nu știe să le pună pe coală.

Să vorbim despre noua ta carte – ASTRUL. După cum știi, generația tânără nici măcar nu știe cine a fost Mihai Eminescu. De ce el pentru această piesă de teatru?

Cred cu tărie că mulți tineri au auzit de marele poet Mihai Eminescu. De ce el? De la 4 ani citesc poemele sale. Pentru că m-a fascinat geniul său și pentru că nu exista o piesă de teatru care să poate reprezenta drama vieții sale, m-am decis să-mi asum eu această responsabilitate socială. Am scris această piesă de teatru cu dorința de  a relata ultimii ani ai vieții sale, ani în care – ca un Astrul – trecea printre semenii săi, din păcate nimeni dintre contemporanii săi nu a realizat acest lucru, în afară de prietenii săi apropiați.

Se va concretiza într-un final această piesă, va fi un spectacol la un teatru?

Nu știu încă. Fiecare carte are  propria ei viață. Există cărți care și-au trăit gloria imediat și au dispărut definitiv. Există cărți care supraviețuiesc sute de ani. Cel mai probabil Astrul va avea propriul său drum  presărat cu greutăți, dar într-un final luminos, exact ca Mihai Eminescu.

Ce carte ai recomanda cititorilor noștri? Un must be read.

O întrebare extrem de dificilă  iar eu trebuie să găsesc un răspuns pe măsură. Recomand cu plăcere literatura latino-americană, cea americană, cea rusă, cea franceză. O să răspund mai exact la întrebare. Un must be read este Gabriel García Marquez -Un veac de singurătate. Din literatura noastră un must be read este Augustin Buzura- Fețele Tăcerii.

Ce înseamnă pentru un scriitor recunoașterea internațională? Și aici mă gândesc la Premiul Nobel, în primul rând.

Vă spun din start că există scriitori foarte cunoscuți care nu au luat Premiul Nobel. Îţi dau câteva exemple din prezent. Ismail Kadare, Milan Kundera, Eric Emmanuel Schmitt,  Paulo Coelho, Ken Follet.  Premiul Nobel este o onoare extraordinară – dar în opinia mea – nu este recunoașterea internațională. Spre exemplu, pot fi scriitori cu Premiul Nobel care au cărți într-un tiraj mai mic decât cei care vând milioane de exemplare.

Sincer îţi mărturisesc, recunoașterea înseamnă ca lumea să te citească și să se regăsească prin ce ai scris tu. Premiul Nobel este o recunoaștere academică de înaltă ținută dar nu o recunoaștere internațională populară.

Mi-aș dori foarte mult ca un român să câștige Premiul Nobel pentru Literatură, o să spui repede Hertha Műller, de acord dar în dreptul ei apare steagul Germaniei. Vreau să văd la Academia Nobel tricolorul.