Biserica Ortodoxă reacționează: Iohannis are atitudini anticreștine
A jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață – exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr” scrie purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
„Cei care au promovat REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE: infatuaţi care au promovat ura”
Printre declarații lansate marți la Festivalul One World România, Klaus Iohannis atinsese și subiectul referendumului pentru familie, din octombrie. „Cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu. Dar românii, românii au fost mult deasupra acestui discurs. Au dat o lecție imensă acestor infatuați care au propagat ura și, pur și simplu, cum se spune mai popular, i-au tratat cu flit. Deci dacă vrem să revenim la conceptul acela ‘înțelepciunea mulțimii’, românii au fost mult deasupra clasei politice, cel puțin a acelei părți care au promovat agresiv și cu un discurs bazat de multe ori pe ură și intoleranță acel referendum. Deci, românii au demonstrat că sunt un popor deschis, înțeleg și, la o adică, acționează cu totul și cu totul altfel decât se așteaptă unii politicieni și unii sociologi” a susținut Președintele.
Vasile Bănescu îi dă preşedintelui lecţii despre legile PLEBISCITULUI
„În acest context recent și artificial revizitat cred că este important să ne reamintim și un lucru de neignorat în logica spiritului democratic onest: Comisia de la Veneția nu recomandă existența unui cvorum (prag minimal) de participare pentru consultările cetățenești, întrucât îi poate asimila în mod nelegitim pe cei care se abțin sau nu pot participa din diverse motive cu partizanii votului negativ. A-i asimila pe cei care s-au abținut să voteze, din diverse motive, la Referendumul pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă, și exact asupra riscului unei astfel de răstălmăciri a realității atrage atenția recomandarea Comisiei de la Veneția”, conchide Vasile Bănescu.
One Comment
Saftoiu Ilie
Cine reactioneaza ? Aia care au semnat la Creta documentele ? Aia care nu respecta HBOR/ 1937 ? Si despre ce vorbesc ? Despre familie ? Legislativul a abrogat Codul familiei /1953 (anul in care a fost scos din Codul comercial Carol I valabil pana la noile coduri) bagand familia in codul civil. Rovana Plumb a semnat la Istambul actele pentru parteneriatul civil al familiei. Una au zis inainte de referendum si alta au scris pe buletinul de vot