RĂSCOALĂ într-un cartier din Roma unde urmau să fie mutați zeci de romi!
Sute de locuitori ai cartierului Torre Maura din Roma au ieșit pe străzi după ce au auzit că primăria vrea să mute 70 de romi într-un centrul de recepție din zonă. Romii, printre care 33 de copii și 22 de femei, ar fi stat acolo doar temporar, dar localnicii nu au vrut să audă.
În doar câteva ore de când a apărut informația, demonstranții s-au adunat în fața clădirii unde ar fi urmat să fie cazați romii. Au dat foc la mașini și tomberoane și au distrus mâncarea destinată grupului de romi. Unul dintre protestatari a fost filmat în timp de țipa „Să moară de foame!”.
În fața acestui val de nemulțumire, primăria din Roma, controlată de partidul de guvernământ Mișcarea 5 Stele, a anunțat că romii vor fi duși în altă parte.
Localnicii au spus că nu vor acei străini în comunitatea lor deoarece au deja suficiente problemele pe cap. Mai mult, italienii au acuzat primăria că ignoră de ani de zile dificultățile și infracționalitatea din Torre Maura.
Printre protestatari au fost și activiști ai unor mișcări de extremă dreaptă. Unul dintre aceștia, Giuseppe Di Silvestre, lider al CasaPound, un mic partid extremist, a declarat pentru presa locală că decizia municipalității este o mare victorie pentru ei. De asemenea, a avertizat că oamenii vor ieși din nou în stradă dacă primăria încearcă aceeași chestie.
Procuratura a deschis o anchetă pentru distrugeri și potențială ură rasială.
Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, a anunțat vara trecută că va face un recensământ al tuturor romilor din Italia. Cei care nu sunt cetățeni italieni vor fi trimiși acasă, a spus atunci ministrul de Interne de la Roma.