Liviu Dragnea vrea DUBLAREA subvenţiei pentru solarii şi extinderea PROGRAMULUI şi pentru alte legume
Lista documentelor ce trebuie depusă la Direcţia Agricolă Judeţeană
Imediat după aprobarea bugetului ajutorului de minimis, fermierii eligibili pot depune o cerere de înscriere în Program prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, însoţită de următoarele documente:
a)copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
b)copie a atestatului de producător;
c)copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică;
d)dovadă cont activ bancă/trezorerie;
e)adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafaţa de teren utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză;
f) declarație pe propria răspundere, conform modelului pe care îl găsiți la finele articolului.
Documentele prevăzute la a) şi c) sunt prezentate în original şi în copie, în vederea certificării de reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin înscrierea pe copie a sintagmei “conform cu originalul”.