Premierul Sloveniei: Ne trebuie o Comisie Europeană care respectă statul de drept!

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL
Transmite:

Marjan Šarec , premier al Sloveniei de nici un an, nu vrea să se poarte cu mânuși cu Bruxellesul. El a acuzat Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker că ia decizii politice.

„Avem nevoie de o Comisie Europeană care să respecte statul de drept. Avem nevoie de o Comisie care să fie mai puțin politizată” a spus fostul actor de 41 de ani.

Totul a început de la faptul că Juncker a ținut partea Croației într-o dispută cu Slovenia pe motiv că la Zagreb este un guvern PPE, a spus Marjan Šarec pentru Politico. Croația și Slovenia au intrat într-un proces de arbitraj internațional pentre stabilirea graniței lor comune.

Loading...

Curtea internațională a dat câștig de cauză Sloveniei, dar Croația a refuzat să o pună în aplicare. Premierul sloven a afirmat că executivul european ar fi trebuit să pună presiune pe croați să respecte hotărârea, dar că nu a făcut asta deoarece la Zagreb este la putere un partid din PPE.

„Suntem dezamăgiți că Juncker nu a spus clar că trebuie respectat statul de drept. A spus că nu va lua partea nimănui, nici a slovenilor, nici a croaților. Ar fi trebuit să spună „trebuie să respectați justiția” a afirmat Šarec, membru în ALDE.

De asemenea, premierul sloven a susținut că țara sa și celelalte state mici sunt iritate de faptul că actuala Comisie ține partea statelor mari. Șeful executivului de la Ljubliana își dorește o Comisie care să apere mai mult statele mai mici. Marjan Šarec a amintit că Juncker a spus că Franței i se permit mai multe scăpări în domeniul fiscal pentru că e Franța. „Asta ne deranjează” a spus premierul Sloveniei.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Fiul unui mare bolşevic îl propune pe AUGUSTIN LAZĂR candidat la preşedinţie. Vezi care!
“O modestă propunere: Nu ştiu ce intenţii are Augustin Lazăr, daca doreşte să rămână activ ...