Avortul devine infracțiune gravă în statul american Alabama
Parlamentarii din Alabama au votat interzicerea completă a avortului prin cea mai strictă lege de acest fel din legislația SUA, relatează BBC News. Medicii vor putea fi pedepsiți cu până la 99 de ani de închisoare dacă recurg la chiuretarea fătului.
Senatul a aprobat legea cu 25 de voturi pentru și 6 contra, iar potrivit acesteia, avortul este permis numai în condițiile în care viața mamei este pusă în pericol. Legea va ajunge la guvernatorul republican Kay Ivey, cunoscută pentru poziția sa fermă contra avorturilor.
Staci Fox, de la organizația Planned Parenthood, a declarat că această interdicție este „o zi neagră pentru femeile din Alabama și din SUA”. Și senatorul democrat Bobby Singleton a acuzat noua lege, afirmând că aceasta „incriminează medicii” și este o încercare a bărbaților de „a le spune femeilor ce să facă cu corpurile lor”.
Pe de altă parte, parlamentarul republican Terri Collins, susținător al legii care interzice avorturile, a declarat că „legea noastră recunoaște statutul de persoană al copilului din pântec”.
Spre deosebire de statul Georgia, care a interzis avorturile după a șasea săptămână de sarcină, legea din Alabama încadrează orice avort drept infracțiune gravă. Medicii pot fi pedepsiți cu până la 10 ani de închisoare dacă încearcă să pună în practică această procedură și cu 99 de ani de închisoare pentru orice avort dus până la capăt.