PARTENERUL SORINEI PINTEA: “Asist cum este omorâtă soţia mea de organele de urmărire penală şi de teama medicilor de a interveni”

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC Principal

“Acum e în dermatomioză cu recădere”

Seara, avocatul îmi spune că sunt șocați de cât de repede ”au scăpat cei de la spitalul SM” de Sorina și că nu înțeleg ce a făcut doamna profesor. Avocatul merge la Sorina și îmi spune că are acum și tulburări de înghițire. Aici, practic, s-a rupt filmul pentru intervenția corectă și la timp pentru evitarea recăderii dermatomiozitei la Sorina. Apoi, fără suportul specialiștilor care îi cunosc istoricul (doamna profesor și colegii ei de la spitalul SM), sănătatea Sorinei s-a înrăutățit rapid și inevitabilul s-a produs, acum este în dermatomiozită cu recădere, care generată fiind de la început (încă din iulie-august, deci) de stress și oboseala (nu de alte cauze, cum ar fi cancerul sau virușii), odată ce revine factorul declanșator, atâta timp cât acesta se menține, tratamentul șoc, oricare, are foarte puține șanse de a duce la recuperare sau la oprirea decesului.În loc să o interneze, așa arestată cum era, să îi facă analizele complete o dată, după care să le repete a doua zi, după odihnă, după care să le interpreteze în echipă multidisciplinară cum e normal și s-a și întâmplat până acum: reumatolog (specialistul nr. 1 în autoimune), pneumolog, cardiolog, hematolog (care e singurul care poate administra imunoglobuline, de exemplu), psiholog (care poate reduce stresul pentru ca tratamentul să fie mai eficace sau să nu fie ineficace).

Aici procurorii trebuiau să nu intervină deloc sau să se asigure că personalul medical face totul pentru ca pacientul să fie corect tratat. Credeți că asta s-a întâmplat?

Citeşte şi: FOTOGRAFIE ISTORICĂ/Aşa era travestit şi DACIAN CIOLOŞ în faţa casei Doinei Cornea?

Ziua chemării jurnaliştilor să-i filmeze cătuşele. Acţiune ilegală. Un  alt abuz

Marți, 3 martie 2020: Este dusă în cătușe, bruscată și expusă umilirii publice la o policlinică a MAI cu competențe spre 0 în boala ei, pentru că măcar atât să mai facem. Consultul este neurologic și psihiatric, pentru că, probabil l-a prescris conferențiara cea îngrozită de luni. Nu asta trebuie urmărit în boala ei, după cum știe orice specialist. În loc de internare, i se accentuează stresul la maxim pentru că este cărată de colo până colo. La vizita avocatului din acea zi, mi-a spus ulterior, abia s-a târât din celulă până la vorbitor (nu o mai ajută picioarele suficient).I-au reapărut petele bolii pe frunte (negre) și, de data asta, nu numai într-o parte, ci în ambele părți; plus: sunt tumefiate, umflate (nu au fost așa în august, septembrie 2019).

Loading...

One Comment

  1. În „ Democrația PNL- Iohannis ” , cine vorbește…dispare ! Nu așteptați ajutor de la medici ! Numai PROCURORII și 30 % dintre Judecători, fac LEGEA în România Lucrului bine făcut, în România Educată sau România Normală, așa cum o cred ei de „ NORMALĂ ” !!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Un deţinut, în sala de judecată: Sunt suspect de coronavirus. Scoateţi-mă din sală!”
  Avocata Laura Vicol a povestit presei că un deţinut avea un dosar medical de ...