Întrebare: Pot merge la pescuit? Răspuns OFICIAL

Andrei Marcu ACTUALITATE INEDIT SOCIAL

Grupul de Comunicare Strategică a răspuns punctual la 38 de întrebări specifice cu respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an.  

Iată ce răspund oficialii în cazul în care vreunul vrea să meargă la pescuit:

Răspuns: În cazul pescuitului sportiv, chiar dacă acest tip de activitate se practică în general în mod independent și nu în grup, nu este prevăzută ca o deplasare cu caracter justificat sau legată de activitatea fizică individuală.

Citeşte şi: Vladimir Tismăneanu şi “ciorile de la Ţăndărei”

Pot exista situații când locul de pescuit se află în proximitatea locuinței (exemplu: locuința se află pe malul unui lac) situație în care, se poate îndeplini cerința prevăzută de articolul 1 litera e), din Ordonanța militară numărul 3, respectiv sunt permise deplasările scurte, în apropierea locuinței, pentru activitate fizică individuală.

Prin ordonanța militară numărul 8 este reglementat și permis pescuitul comercial, nu și cel sportiv sau de agrement.

Aceste activități trebuie desfășurate cu stricta respectare a tuturor actelor normative în domeniu, inclusiv a celor care stabilesc perioade de prohibiție pentru anumite specii.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Cum facem cu mielul de Paşte? Răspuns OFICIAL
Una dintre întrebările des puse de români este cum se achiziţionează mielul de Paşte. Grupul ...