ASU POLI Timişoara are un prim caz de infecţie cu COVID-19

Marius Ghilezan fotbal ACTUALITATE Principal

Un fotbalist de la ASU Politehnica Timişoara a fost depistat cu COVID-19 astăzi, anunţă site-ul echipei.

Este vorba despre portarul Mario Contra, recent achiziţionat. El are 20 de ani şi a evoluat la rivala ACS Poli.

”Echipa noastră a efectuat a doua etapă de testare pentru depistarea noului coronavirus. Din păcate, primul jucător dintre cei suspectaţi că ar fi infectaţi cu SARS-CoV 2 a primit astăzi rezultatul pozitiv. Este vorba despre Mario Contra. Pe această cale îi dorim multă sănătate şi o recuperare rapidă tânărului nostru portar!”, a anunţat clubul.

Citeşte şi: Ce păţesc românii care ajung de mâine în Italia

Antrenamentele alb-violeţilor au fost suspendate preventiv de miercuri, ca urmare a stării acuzate de către doi componenţi ai Politehnicii. În zilele următoare vor sosi şi rezultatele testării celorlalţi membri ai lotului şi ai staff-ului echipei, a precizat ASU Poli.

De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucătorii şi angajaţii cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor patru formaţii şi la deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică.

După ultima testare, campioana en titre a României a devenit echipa cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din Liga I, 26.

De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
PSD i-a publicat lui Ludovic Orban numărul de telefon. Surpriză. A răspuns la multă lume
PSD i-a publicat numărul de telefon al premierului. După ce PSD a publicat pe mai ...