Adrian Severin, despre APĂRAREA avocaților și APĂRAREA avocaturii

BARONI ȘI IOBAGI; PROFITORI ȘI TRUDITORI; COMPLICI ȘI VICTIME

Timp de decenii, în care justiția a fost tot mai politizată, avocații au asistat în tăcere și acceptând toate umilințele, la deteriorarea actului de justiție până la falsificarea deliberată a adevărului judiciar.

În timp ce procurorii își beau nonșalant cafelele cu judecătorii și intrau în sălile de judecată pe aceleași uși pentru a se așeza superior pe podiumuri de aceeași înălțime, lăsându-i pe parchet (acolo unde prin definiție este locul procuraturii, căci de aceea instituția de numește „parchet”) doar pe avocați, aceștia își așteptau servil rândul, hălăduind ore în șir pe culoare prăfuite și întunecoase, cu câte o sticlă de apă sau un covrig în servietă. Desigur, toate acestea erau acceptate pentru că acasă averea creștea. Cel puțin în cazul unora. Condamnați sau achitați, clienții plăteau.

Și dacă tot cea mai mare parte a vieții profesionale se petrecea în afara sălii de judecată, pas cu pas s-a ajuns să se petreacă și în afara dreptului. Unii au ajuns la concluzia că procesele și, pe cale de consecință, clienții, se pot câștiga și altfel decât prin pledoarii, la mesele vezi din culisele puterii.

La fel cum s-a petrecut în istoria Mafiei, la început s-a apelat la mijloace neortodoxe pentru a se asigura obținerea unor drepturi la care clienții aveau vocație. După aceea, s-a trecut la dobândirea de câștiguri fără drept. Și dacă se pot obține asemenea câștiguri pentru alții și, eventual, pentru promovarea unor principii morale paralegale, de ce să nu se dobândească și pentru sine, fără vreo legătură cu principiile? Astfel s-a trecut la traficarea clienților, atât în procesele penale (prin înțelegeri cu procurorii), cât și în cele civile / comerciale (prin antante corporatiste).

Când aceste practici au devenit industrie, crima organizată a infectat conducerea barourilor.

Mulți avocați sunt luați în cătarea puștii

Piața nu a fost deschisă, însă, pentru toți. Unii au devenit baroni. Alții au rămas iobagi. Între aceste două categorii se situează cei care au rămas fideli principiilor morale și profesionale, dar care, pentru a-și putea face meseria la nivelul decenței și al certei lor capacități personale, au admis, de multe ori fără să își dea seama, rolul de săgeată a baronatului, trimisă spre ținte pe cât de profitabile, pe atât de discutabile.

Cum nu este ușor să mergi prin noroi fără să te murdărești, această mică nobilime a avocaturii, adevărata aristocrație de sânge, iar nu de tarabă, este cea aruncată din nacelă devenind balast, atunci când balonul confreriei pierde din înălțime. În schimbul demnității provizoriu îngăduite lor, acești avocați sunt puși să plătească, nu pentru păcatele lor, ci pentru turpitudinile „nomenclaturii”.

Mulți, asemenea lui Robert Roșu, o știu și simt că se pune în aplicare principiul dominoului, fiind deja luați în cătarea puștii. Dacă în toată afacerea asta cineva trebuia totuși să răspundă cumva, acesta nu era Robert Roșu, ci aceia care astăzi exprimă din vârful buzelor „îngrijorarea” pentru soarta lui, înainte de a lua avionalul spre stațiunile de lux din alte țări mai calde.

Acasă, rămâne majoritatea avocaților care trăiesc din oficii și nu au după ce bea apă. Pe aceștia nu îi prea știe lumea și nimeni nu este gata să îi apere. Poporul îi știe doar pe cei cu vile, mașini, ospețe și vacanțe, în rândul cărora nu mai pot distinge între cei cu merite și cei cu noroc, între cei care sunt și cei care au, între cei de onoare și de caracter, și cei fără valori și fără coloană. Și pe toți îi pizmuiește, deși face apel la ei. De aceea este greu să îi aperi pe avocați, chiar și atunci când sunt merituoși și, în ciuda meritelor, sau tocmai din cauza lor, devin victime.

RISCUL CONFUZIEI ÎNTRE AVOCAȚI ȘI AVOCATURĂ

Acestea fiind spuse, trebuie să fim avertizați împotriva riscului de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor, de a arunca din covată copilul odată cu apa murdară și de a lăsa ca avocatura să fie arestată, în locul greșiților care ar merita un asemenea tratament punitiv.

Mecanismul justiției se bazează pe trei piloni principali: judecătorii, procurorii și avocații.

Pentru a folosi justiția ca armă politică, primii care au fost înregimentați au fost procurorii. Era cel mai simplu. În acest scop s-au creat și detașamente de „avangardă”, precum DNA, care, împreună cu anumite segmente ale comunității de informații și având sprijin, dacă nu chiar comandă externă, au format o putere subterană în competiție cu statul, în conflict cu democrația și în opoziție cu națiunea.

S-a constatat, însă, că fără judecători nu pot fi atinse ținte importante. Și s-a trecut la punerea acestora sub control. Este vorba în special despre cei plasați în poziții strategice, din punctul de vedere al macro-intereselor politico-economice: ÎCCJ și unele curți de apel.

În timpul acesta, avocații au fost lăsați în plata Domnului, să își vadă de ale lor fără a deranja mersul „justiției” în „statul de drepți”. Ei trebuiau să ofere un alibi pentru actul de justiție politizat. În rest, puteau face ce vor în cadrul sistemului propriu de organizare de tip feudal. Așa iobăgia s-a transformat în mafie.

Numai că mafia a început sa deranjeze „sistemul”, făcându-i un fel de concurență. Și nu este vorba de deranjul creat de avocații onești profesional și moral care nu s-au îmbogățit înlocuind pledoaria sau consultanța cu traficul. Aceștia puteau fi eliminați ușor. Era vorba de „rechinat”.

Într-un sistem de justiție bolnav în toate componentele lui, nu se putea ca avocatura numai să fie sănătoasă și neatinsă de metastazele corupției.

Dar, pentru a nu ajunge să fie „sistem” în „sistem” și astfel să funcționeze ca „antisistem”, suprastructura corpului avocațial trebuia să primească o lecție. Și nu prin pedepsirea exemplară a unuia dintre iobagi, ci a unuia dintre scutierii marilor baroni. Iar exemplul era cu atât mai eficient cu cât acel scutier nu era membru al Cupolei și chiar putea aduce argumente profesionale în favoarea sa, dar era instrument util al Cupolei, fie el și exploatat în orb.

Mesajul este: „dacă nu vă știți locul și credeți că, întrucât v-am lăsat să înotați în bazinul peștilor mari, sunteți altceva decât niște pești mici, vă arătăm că nu sunteți imuni și vă trimitem în iadul în care s-au dus toți cei care ne-au supărat; să nu cumva să vi-o luați în cap și să credeți că puteți scoate la lumină adevărul, făcându-vă agent real al dreptului la apărare!”