Adrian Severin, despre APĂRAREA avocaților și APĂRAREA avocaturii

„Pentitii” (pocăiții) în lumea mafiei apar. În iad se nasc și sfinți. Sunt cei care din varii motive se satură să fie păcătoși și vor să iasă din slujba diavolului. În lume mai sunt, de asemenea, și oameni care fac fapte bune din motive rele. Toți aceștia trebuie prompt și exemplar pedepsiți. Ei nu pot fi tolerați, ci trebuie eliminați rapid pentru a nu face prozeliți.

Unde ar duce, în cazul nostru, acest prozelitism? La reabilitarea dreptului la apărare și, odată cu el, la renașterea principiului aflării adevărului prin procesul judiciar. Iată de ce eliminarea unora ca Robert Roșu, reprezintă un atac împotriva avocaturii în sensul ei cel mai bun.

TERORIZAREA AVOCAȚILOR VIZEAZĂ DEZARMAREA JUSTIȚIABILILOR

Condamnarea lui Robert Roșu, te cutremură nu atât pentru că este netemeinică și nelegală (nu ar fi prima de acest fel), ci pentru că este ostentativă. O ostentație de un cinism absolut care urmărește eficientizarea lecției.

Avocații nu sunt iubiți. Poporul știe de ce. Prin urmare oculta politică nu s-a temut să crucifice un avocat pentru că a îndrăznit să își facă datoria, calculând că poporul nu se va ridica împotriva călăilor acestuia. Asta cu atât mai mult cu cât clienții pe care i-a servit sunt, cel puțin în aparență, niște escroci notorii cu istorii personale dubioase.

Cunoscătorii vor înțelege integral mesajul și își vor putea da seama că acesta este nu doar un avertisment trimis nașilor Baroului, ci și o reconfirmare a statutului de iobăgie al avocaturii ca profesie. Există iobagi în comunitatea avocaturii, dar avocatura în ansamblul său, altădată comunitate de elită a profesiei dreptului, liberă, performantă și onorabilă, este, sau se vrea a fi, iobagul justiției.

S-a zis că prin condamnarea lui ROBERT ROȘU profesia de avocat a fost ucisă. Asta ar fi însemnat că până la această condamnare trăia. Ceea ce este oarecum inexact.

Profesia este de mult în moarte clinică. Ceea ce s-a făcut acum a fost să se încerce desființarea secției de reanimare și închiderea aparatelor care o mai țineau cu respirație artificială.

Dacă înțelegem asta trebuie să ridicăm steagul revoltei și să ne solidarizăm cu Robert Roșu, în numele apărării unei profesii care, de fapt, nu se mai practica de mult decât episodic și marginal. Dacă am face-o ne-am oferi șansa de a transforma ceea ce ar putea fi înfrângerea din urmă, într-o primă contraofensivă. Și această șansă ar fi cu atât mai mare cu cât lupta ar beneficia de participarea cavaleriei grele a avocaturii, iar nu doar de aportul infanteriștilor din oastea țării.

Mi-e teamă, însă, că asta nu se va întâmpla. Exceptând focul de paie al protestelor venite din partea avocaților care fac parte din limitata categorie a victimei exemplare și care pot măsura acum pericolul cu propriile simțuri, cei din piscul structurilor instituționale, mahării, vor da rapid semne puterii că au înțeles mesajul și că se vor conforma, sistemul putând conta în continuare pe ei, în timp ce marginalizații se vor bucura că și membrii categoriei opresoare suferă, fie și numai prin reprezentați inocenți, aceleași umilințe cu cele rezervate până acum doar lor. Pe asta se și contează. Pe dezbinare.

După care se va reveni la afacerile obișnuite fără vreo legătură cu dreptul și dreptatea: „alt acrobat, alt salt mortal…”

Adrian Severin