Se deschide piața transferurilor! / Primarul USR de Alba Iulia revine în PNL
Gabriel Pleșa, primarul USR din Alba Iulia, a participat azi la ședința Biroului Național al PNL, la București. El a fost adus chiar de Nicolae Ciucă, afirmă sursele de presă.
Gabriel Pleșa a fost în PNL, dar în urma unui scandal cu Mircea Hava a ales să plece la USR. În momentul în care Hava a plecat la Bruxelles, în PNL a fost o bătălie, iar Pleșa a pierdut. Fostul lider al PNL Alba l-a preferat pe Paul Voicu. În cele din urmă, acesta a pierdut cu diferență de patru procente.
În ciuda voinței liderului de fier Hava, Gabriel Pleșa a câștigat alegerile locale din anul 2020, cu scorul de 36,81%.
Pleșa confirmă revenirea în PNL
Gabriel Pleșa a explicat că pentru el este ”o întoarcere la matcă,” nu este vorba despre traseism.
“Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism, ci de o alegere înțeleaptă, cea de a reîntregi și întări o echipă care, trecând peste orgolii și asumându-și erorile din trecut, poate performa mai bine ca oricare alta!” – a explicat reîntorsul în PNL.
Potrivit unei postări pe rețelele sociale, filiala PSD a ironizat PNL, care „în trei ani n-a găsit nimic mai bun.“