CEO-ul OMV a venit să renegocieze Legea Offshore pentru exploatarea gazului din Marea Neagră, susțin surse politice

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC Principal

Noul CEO ar OMV, Alfred Stern, adversar cunoscut al exploatărilor hidrocarburilor, a venit în România pentru a se întâlni cu Marcel Ciolacu, premierul României. Alături de el, se aflau reprezentanți ai Petrom și OMV. Șeful executivului i-a avut alături pe vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Adriana Petcu.

OMV are un parteneriat de exploatare a gazelor din Marea Neagră, de 4 miliarde de euro,  cu ROMGAZ, firmă de stat, care s-a împrumutat masiv să cumpere participațiunea Exon Mobile, retrasă din motive necunoscute. Absența de la guvern a conducerii acestei companii românești lansează ipoteza că Alfred Stern a venit să ceară modificarea din nou a Legii Offshore, să primească și mai bune condiții de exploatare. Una din condițiile benefice OMV ar fi mărirea prețului la gazul casnic, soluție respinsă de executiv. Până acum cele două companii dețineau 50/50.

George Simion, în mijlocul sinistraților: „Nu lăsăm pe nimeni în urmă! Fiecare român e important!”

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
George Simion: Am găsit teren. Începem construcția primelor case pentru sinistrații din Pechea
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că a achiziționat, printr-o asociație, terenul pe care vrea ...