Dosarele penale ale lui Donald Trump vor fi suspendate

Marius Ghilezan ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC

Pe perioada mandatului de patru ani, lui Donald Trump i se vor suspenda cele patru dosare penale deschise de diferiți procurori. El este primul președinte american acuzat de fapte penale. I s-au imputat diverse vini, de la decontarea pe firmă a plăților făcute în urma unui serviciu sexual prestat de starul porno, Stormy Daniels, până la încercările sale de a-și anula înfrângerea electorală din anul 2020,susține Reuters.

Într-un interviu recent, Trump a promis că îl va concedia în câteva secunde după depunerea jurământului de președinte al SUA pe procurorul federal Smith – care a condus urmăririle penale ale acțiunii sale de a nu recunoaște înfrângerea din 2020.

Trump a pledat nevinovat pentru toate acuzațiile și a declarat că acestea au fost înscenări judiciare pe interes politic.

Realesul președinte poate demite procurorii federali, dar nu și a celor din diversele state. Experții susțin că procesele oricum vor tărăgăna.

Legislația americană nu permite ca un președinte în funcție să fie judecat.

Publicația de casă a Bruxelles-ului, Politico, titrează: „Say goodbye to Trump’s legal cases

Procurorul Jack Smith mai are job pentru două luni și jumătate, perioadă în care poate finaliza dosarul sau poate să-și dea demisia.

Der Spiegel: Se sparge guvernul Semafor

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Geopoliticienii ruși cred că Trump va retrage SUA din rolul de superputere globală
Vladimir Putin nu l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria din alegerile prezidențiale din SUA. ...