Prețul energiei electrice ar putea scădea după ridicarea plafonării
Se ridică sau nu se ridică plafonarea la energie? Mai degrabă știm cât va rezista tatuajul lui Don Marcel, dar nu ne imaginăm cât va ține barajul castorilor din Valea Uzului. Sebastian Burduja face flick-flack-uri prin studiourile televiziunilor, fără a ști că negația în comunicarea publică e o acuză, nu o scuză… Nu e suficientă încadrarea în categoria fake-news-urilor a informației că Republica Moldova primește gaz și curent pe caiet, mai trebuie să vină și cu Ordinul de Plată, în probatoriu.
Într-un anumit scenariu, facturile celor care consumă mai mult de 255 de KWh au un tarif mai mic al KWh după liberalizare, decât pe vremea plafonării. De ce nu se comunică acest aspect? Mult trâmbițata reindustrializare a României se poate face doar cu energie ieftină, iar România, ca producător de gaz și aproape 7000 de MW – energie electrică, poate oferi un statut preferențial pentru industria grea, astfel încât fabricile noastre să fie competitive cu cele din străinătate, la costurile de producție.
Mai mult vor plăti pe KWh săracii. Adică, în loc de 50 de lei, vor da și o sută. Dar un curent mai ieftin pentru brutării ar scădea prețul pâinii, iar la calculul lunar tot acolo ar fi.
De ce nu se comunică beneficiul reducerii prețului, în cazul în care piața concurențială va da mai multe variante?
Guvernului României îi lipsește curajul de a se poziționa ca un hub energetic
În comunicarea publică, guvernul Ciolacu e de mai mult timp repetent. Fel de fel de agarici și de tanmajuri se fac că meșteresc la moara de cuvinte a lui Marcel Ciolacu, morarul-șef care n-are nevoie de judecători la Berlin, cum era povestea. Îi are la București. Poate și pentru a-l unge pe spate cu decizii calde, magistraților nu li s-au micșorat veniturile, ca altor bugetari. Ei dau sentințe care voturi ar fi bune și care ar fi rele.
Legenda spune că Frederic al II-lea, regele Prusiei, voia să mărească parcul castelului de la Sans-Souci. O moară îi stătea în cale. L-a chemat pe morar în biroul său și i-a făcut o ofertă de preț. Acesta din urmă n-a vrut să o vândă. Regele l-a avertizat că o poate lua cu forța. Replica morarului a rămas în istorie: „Desigur, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin.” Prescurtată, fraza a devenit celebră și e invocată ori de câte ori cineva vrea să susțină că, totuși, forța nu va putea încălca dreptul său.
Vizitele lungi și dese la guvern ale lui Alfred Stern, CEO-ul OMV, dau de bănuit că umblă cu fofârlica. În domeniu, este cunoscut apetitul fostului șef al companiei Borealis pentru petrochimie. Vrea un preț bun pentru gazul din Marea Neagră pentru viitoarele mari combinate. Dar de ce să le dăm lor ieftin, când putem da și mai ieftin (minus costurile de transport) industriei românești?
Dacă ar mai fi trăit azi Malaxa și Auschnitt, cu siguranță erau mai des la guvern decât poșta militară.
Mai nou, Directiva europeană de mediu înlesnește distrugerea barajelor pentru protejarea ecosistemelor naturale. Oare cine-i reprezintă în instanțele internaționale pe castorii din Valea Uzului, care și-au construit singuri un baraj, nu departe de Cascada Nasoală? Vin inspectorii de mediu și-i duc la Miliție?
Dacă gazul din Marea Neagră este atât de curtat de nemți, austrieci și unguri, de ce nu strigă cineva din Guvern: «Mai sunt judecători la Strasbourg»?
Ne amintim când șeful Transgazului maghiar a țipat că românii n-au nevoie de gaz. Ei fac în curte un foc mare de tabără o dată pe an, făcând aluzie la faptul că România n-are 96 % dintre gospodării racordate la conductele de gaz, precum Ungaria.
Loading...
