Donald Trump, nou atac la “leneșii” din NATO
Pe data de 11 iulie, liderii statelor NATO urmează să se întâlnească la Bruxelles să discute despre viitorul alianței. Dar liderul celei mai puternice țări din alianța nord-atlantică va veni să arate cu degetul problemele blocului.
Donald Trump, căci despre el e vorba, a scris pe Twitter: “Statele Unite cheltuie mai mult pe NATO decât oricare altă țară. Nu este nici echitabil, nici acceptabil. Germania este la 1% (din PIB pentru apărare) în timp ce SUA este la 4%, asta deși NATO aduce beneficii mai mari Europei decât SUA. Multe țări nu alocă 2%, așa cum s-au angajat”. Prin acest mesaj, președintele american a stabilit clar poziția de negociere. În plus, statele trase de urechi de Donald Trump în cazul apărării sunt și cele care au fost lovite cel mai rău de tarifele vamale impuse americane pe importurile aluminiul și oțel.
Când vine vorba de Germania, Donald Trump nu vorbește chiar fără motiv. În prezent, niciunul dintre cele șase submarine germane nu sunt funcționale, doar 4 dintre cele 128 de Eurofighter Typhoon sunt apte de luptă iar noile fregate din clasa Baden Wurttemberg au fost respinse de Marină și trimise înapoi la producător din cauza numeroaselor probleme de proiectare.
Totuși, Angela Merkel a spus în weekend că NATO trebuie să se reorienteze către est, să facă față unei eventuale agresiuni din partea Rusiei. De asemenea, la summitul de la Bruxelles, liderii alianței urmează să agreeze mai multe strategii. Una dintre ele, numită “cele patru 30”, c ear trebui să fie gata până în 2020, înseamnă că NATO să fie capabilă să mute 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile aeriene și 30 de nave de luptă în 30 de zile. Pe lângă asta, tot la summitul din capitala Belgiei urmează să se aprobe crearea a doi noi centre de comandă, în Germania și SUA.