Organizatorul ”mitingului diasporei,” Emanoil Cioacă, refuză să semneze protocolul cu Primăria Capitalei
Emanoil Cioacă, președintele Federației Românilor de Pretutindeni, a declarat aseară că de abia la ora 21,00 a primit de la Primăria Capitalei protocolul semnat de oficiali și că nu-l semnează.
Șoc. Păi ce se întâmplă cu milionul de oameni care va fi la miting în ziua de 10 august?
A explicat că el crede că vor fi mai mulți de un milion și că a putat lungi discuții telefonice cu reprezentanții Primăriei. ”În 17 iulie, am primit un telefon de la Primărie. M-au invitat ca până în 23 iulie să vin la negocieri. Eu le-am trimis o adresă prin mail. Acum e epoca digitală, totul se rezolvă online. Am un business în Anglia nu pot pleca așa de pe o zi pe alta.”
Emanoil Cioacă a fost membru al PSD până la venirea lui Liviu Dragnea la conducere. Apoi și-a fondat Partidul Românilor de Pretutindeni și a fuzionat cu partidul lui Sebastian Ghiță, spunând că vrea să ajute partidele mici să ajungă în Parlament, a declarat Antenei 3.
Întrebat câți membri are, a răspuns că federația sa grupează mai multe asociații. Nu a mărturisit dacă are un statut juridic. Doar că federația s-a înființat în primăvară la Bruxelles.
A declarat reporterului Newstandard.ro că va fi prezent la miting în calitate de participant la protest pentru că nu se mai poate cu așa un guvern corupt, dar că nu-și asumă organizarea în doar două zile.