Rusia a trimis bombardiere nucleare în Venezuela “pentru pace”

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL Principal

 

Avioane şi militari ruşi au sosit în Venezuela pentru manevre militare comune, a anunţat ministrul venezulean al apărării. Este vorba de două bombardiere nucleare  Tu-160, a unui avion de transport An-124 şi a unui avion de linie Il-62. Nici Moscova, nici Caracas nu au spus nici nici de motivele, nici de durata acestei misiuni, a transmis Agerpres.

„Trebuie să-i spunem poporului venezulean şi lumii întregi că, aşa cum noi cooperăm în diverse domenii de dezvoltare pentru cele două popoare, ne pregătim şi pentru a apăra Venezuela. Vom face aceasta cu prietenii noştri, pentru că avem prieteni în lume care apără relaţiile respectuoase de echilibru şi de calitate între state”, a spus ministrul venezuelean al Apărării Vladimir Lopez pe aeroportul din Caracas, după ce a primit circa 100 de militari ruși.

Aviaţia Rusiei are 16 bombardiere nucleare active

Oficialul a spus că aceste bombardiere Tu-160 au mai fost în Venezuela și acum 5 ani, dar că de data aceasta este vorba de altă misiune, fără a detalia despre ce a vorba. Aceste aeronave sunt supersonice și pot transporta înclusiv încărcătură nucleară. În ultima vreme, au fost folosite pentru bombardamente împotriva ISIS în Siria. Aviația Rusă are 16 în serviciu activ.

Ministrul Apărării de la Caracas a precizat că aceste manevre fac parte din cooperarea bilaterală. În timpul ultimilor ani, Rusia a vândut Venezuelei echipamente militare în valoare de mai multe milioane de dolari. Oficialul a mai spus că prezența bombardierelor strategice nu trebuie să sperie pe nimeni, deoarece Venezuela vrea pace, nu război.

Dictatorul Maduro a fost săptămâna trecută la Moscova

Săptămâna trecută, președintele și aproape dictatorul venezuelean Nicolas Maduro a fost în vizită la Moscova, în căutare de sprijin politic și economic. Asta deși statul latino-american are datorii de miliarde de dolari la Rusia. Nicolas Maduro este din ce în ce mai izolat pe arena internațională, din cauza crizei fără precendent în care a aruncat țara și a represiunii la care își supune conaționalii. Rusia a rămas unul dintre puținii prieteni ai Venezuelei.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Studiu: România, pe locul 24 în topul libertății umane. Top 10, dominat de monarhii
România este cea mai liberă țară din Balcani și una dintre cele mai libere țări ...