THERESA MAY : „Părăsim Uniunea Europeană pe 29 martie”
Într-un mesaj adresat Camerei Comunelor, înainte de votarea Moţiunii de cenzură, premierul britanic Theresa May le-a promis parlamentarilor că Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, la data stabilită, adică pe 29 martie 2019. A părut extrem de hotărâtă să nu cedeze.
Le-a cerut reprezentanţilor tuturor partidelor să nu voteze Moţiunea de cenzură pentru că va găsi punţi de înţelegere cu cei din Comisa Europeană pentru un Brexit onorabil.
Premierul a mai spus că cel mai mare rău care i s-ar putea întâmpla Regatului Unit al Marii Britanii ar fi alegerile naţionale, “care ar adânci divizarea atunci când avem nevoie de unitate, ar aduce haos când avem nevoie de certitudine şi ar duce la amânări când trebuie să avansăm.”