Un oficial german vrea să dea afară ambasadorul SUA că „deranjează” Rusia
„Ambasadorul americanse comportă ca un înalt comisar al unei forțe de ocupație și să se amestecă în treburile interne ale Republicii Federale suverane! Un asemenea comportament nu poate fi tolerat, e o chestiune de mândrie națională”
Declarația nu a fost făcută nici la Moscova, nici la Beijing, nici la Damasc sau Caracas. A fost făcută la Berlin. Și nu, nu în Berlinul de Est. Cuvintele de mai sus aparțin chiar vicepreședintelui Bundestagului (care inferioară a Parlamentului Germaniei), Wolfgang Kubicki. Politicianul vrea ca ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, să fie declarat persona non-grata și, ca urmare, expulzat din Germania.
Wolfgang Kubicki nu este nici socialist, nici vreun fost comunist est-german. Este vicepreședinte al FDP, partidul liberal din Germania, foști parteneri de coaliție ai Angelei Merkel. Un partid de dreapta, membru ALDE.
Dar ce „infamie” a comis ambasadorul american? A reamintit Germaniei de angajamentele internaționale pe care le are. Mai precis, Robert Grenell, aflat la post din mai 2018, a criticat planul de buget prezentat de executivul Angelei Merkel deoarece nu sunt alocate 2 procente din PIB pentru Apărăre. Aceasta este ținta NATO, stabilită conform unor acorduri. Cheltuielile cu apărarea ar urma să ajungă la 1,37% din PIB în 2020, dar să scadă pe termen mediu. În condițiile în care ținta pentru 2% este 2024, pentru toate statele NATO. Richard Grenell a spus că Berlinul trimite un mesaj îngrijorător restul țărilor aliate.
Vicepreședintele Bundestagului vrea expulzarea ambasadorului SUA în Germania
Înainte de acest moment, Robert Grenell a criticat tare și răspicat gazoductul Nord Stream 2, pe care rușii îl fac cu nemții. Diplomatul a avertizat în repetate rânduri că acest proiect va crește dependența Europei de gazele rusești și că va face Germania să fie la cheremul Moscovei. În plus, trimisul lui Trump le-a spus companiilor germane implicate în Nord Stream 2 că riscă să fie date afară de pe piața americană, dacă nu renunță la gazoduct.
Donald Trump a atacat de multe ori Germania pentru sumele mici de bani pe care le bagă în Armată, în condițiile în care țara are cea mai mare economie din UE dar o forță armată de toată jena. Berlinul stă prost la capitolul blindate, aviație, marină și pregătire a trupelor. O spune chiar un fost ministru german al Apărării.
Citește și: Merkel a patronat distrugerea Armatei Germane
Wall Street Journal a scris că înțelege de ce Putin susține pe deplin proiectul Nord Stream 2, deoarece aduce beneficii uriașe Rusiei și crește dependența Europei de gazul rusesc. De neînțeles este susținerea Berlinului, dar poate o fi rezultatul lobby-ului făcut de fostul cancelar Gerhard Schroder, președinte al Rosneft și al consorțiului Nord Stream 2, a notat publicația economică.