Mircea Drăghici, inițiatorul proiectelor de modificare a legilor siguranței naționale, dat de Securitate pe mâna procurorilor DNA

Alina Maria Bogdan INVESTIGAȚII POLITIC

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost chemat azi la DNA pentru un dosar privind finanțarea partidului din bani de la buget. Deși nu a recunoscut explicit, a dat de înțeles că are calitatea de suspect. Nu e prima oară când e chemat la DNA. Asta s-a întâmplat și la alegerile precedente.

Este acuzat pentru că nu a respectat o lege pe care el a promovat-o în parlament. “Asta e culmea, eu cunosc nu doar legea ci și spiritul ei“, a declarat deputatul la ieșire din DNA.

”În această țară, deocamdată, nu poate stabili un procuror, fie el și de la DNA, în ce condiții un partid închiriază un imobil, la ce preț și pentru ce termen!”, a spus Mircea Drăghici.

Procurorii au stârnit jihadul împotriva deputatului Mircea Drăghici

”Am atacat deja ordonanța din 1 aprilie 2019 prin care mi-a fost atribuită calitatea de suspect, sub aspectul lipsei de temeinicie și legalitate. În zilele următoare, probabil, procurorul-șef de secție din cadrul DNA va soluționa plângerea și va constata că, întâi de toate, DNA nu are competență în efectuarea urmăririi penale. Atunci când e vorba de un partid politic, primul lucru pe care ar trebui să îl facă organul de urmărire penală este să citească statutul partidului și legea finanțării partidelor politice, a mai spus Mircea Drăghici.

Printr-un comunicat emis de DNA se specifică, probabil pentru prima oară, că instituția respectă principiul prezumției de nevinovăție.

Mircea Drăghici a lucrat la o serie de proiecte de legi privind siguranța națională și la textul de câteva zeci de pagini privind acuzarea lui Klaus Iohannis de trădare națională. Mulți analiști consideră că aici se ascunde secretul chemării sale la DNA.

 

Loading...

One Comment

  1. Nazistii II VOR LUA D-LUI DRAGHICI BOII DE LA BICICLETA .
    NENOROCITII ASTIA AU DECAZUT IN ASA HAL INCIT NU MAI AU NEURONII NECESARI SA INVENTEZE NOI METODE DE HARTUIRE !!!
    A venit, acum rindul LOR !
    Vor fi fugariti si noaptea si ziua pina vor da in primire !!!
    Ajunge !!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Regele Mihai, factor DECISIV pentru aderarea României la NATO!
Regele Mihai și-a primit înapoi pașaportul românesc în 1997, la 49 de ani după ce ...